Istoria detaliată a originii rasei Newfoundland
Istoria Newfoundland-ului este strâns legată de insula canadiană cu același nume – o zonă aspră, dar pitorească, unde acești câini au devenit ajutoare indispensabile pentru pescari. Originea exactă a rasei este învăluită în mister, existând mai multe teorii. Una dintre cele mai populare susține că strămoșii Newfoundland-ului au fost marii „câini-urs” negri, aduși pe insulă de vikingi în jurul anului 1100.
După colonizarea insulei de către europeni, începând cu secolul al XVI-lea, acești câini locali s-au încrucișat cu diverse rase aduse de pescari și negustori din Anglia, Portugalia și Franța. Se crede că au contribuit câinii de apă portughezi, marii câini de Pirinei și alte rase de tip mastiff. Rezultatul acestei încrucișări a fost apariția unui câine mare, puternic, cu blană densă, impermeabilă, membrane interdigitale și o pasiune înnăscută pentru apă.
Pe insulă, Newfoundland-ul îndeplinea cele mai diverse sarcini:
- Ajutau la tragerea din apă a plaselor de pescuit grele.
- Salvarea oamenilor căzuți peste bord în apa înghețată.
- Transportau mărfuri, cum ar fi lemne și pește, cu sănii.
- Serveau ca însoțitori de încredere și paznici ai așezărilor pescărești.
În secolul al XVIII-lea, marinarii britanici au început să ducă activ acești câini remarcabili în Anglia. Eroismul și caracterul lor binevoitor au câștigat rapid popularitate în rândul aristocrației engleze. Lord Byron i-a dedicat celebrul epitafiu Newfoundland-ului său pe nume Botswain. Rasa a devenit un simbol al curajului și nobleței. Primul standard al rasei a fost creat în Anglia în 1789, iar American Kennel Club a recunoscut-o în 1886. Interesant este că, la vremea lor, Newfoundland-ii au contribuit la salvarea de la dispariție a unei alte rase maiestuoase – Saint Bernard-ul. Când populația salvatorilor alpini a fost amenințată, s-a adăugat sânge de Newfoundland, ceea ce a permis refacerea rasei.
Cum arată un Newfoundland: standard și aspect
Newfoundland-ul este un câine care impresionează prin forța și armonia sa. Aspectul său emană putere, măreție și calm. Este un animal masiv, musculos, cu o osatură bine dezvoltată, dar fără a da impresia de greutate sau stângăcie.
- Capul: Masiv, cu un craniu lat și o boltă ușor convexă. Stopul (trecerea de la frunte la bot) este bine marcat, dar nu brusc. Botul este scurt, pătrat, adânc.
- Ochii: Mici, adânc așezați și larg depărtați. Culoarea – maro închis. Privirea este calmă, blândă și binevoitoare.
- Urechile: Mici, de formă triunghiulară, cu vârfurile rotunjite. Așezate pe părțile laterale ale capului, aderă strâns la obraji.
- Corpul: Compact, cu un piept lat și adânc. Spatele este lat și puternic, iar zona lombară este musculoasă.
- Coada: Lată la bază, puternică. În repaus atârnă în jos, în mișcare se poate ridica, dar niciodată nu este purtată peste spate. Servește ca cârmă în timpul înotului.
- Membrele: Drepte, paralele, cu mușchi puternici. Lăbuțele sunt mari, rotunde, cu membrane interdigitale bine dezvoltate – o caracteristică cheie pentru înot.
- Blana: Dublă, impermeabilă. Stratul superior (părul de acoperire) este lung, drept sau ușor ondulat, la atingere ușor aspru și uleios. Substratul este foarte dens, moale, impermeabil chiar și după o ședere prelungită în apă.
Culoarea. Standardul recunoaște trei culori de bază:
- Negru: Culoarea clasică și cea mai răspândită. Culoarea trebuie să fie intensă. Sunt admise mici pete albe pe piept, vârful labelor și coadă.
- Maro (bronz sau ciocolatiu): Culoarea variază de la ciocolatiu la bronz. Cerințele privind petele albe sunt aceleași ca pentru culoarea neagră.
- Alb-negru: Această culoare poartă denumirea istorică „landseer” în onoarea pictorului Edwin Landseer, care a reprezentat adesea astfel de câini. Culoarea principală este albă, cu o „căciuliță” neagră pe cap, o „șa” neagră pe spate și o pată neagră pe crupă. În Europa, Landseer-ul (tipul continental european) este recunoscut ca o rasă separată, caracterizată prin picioare mai înalte și o construcție mai ușoară.
