Parson Russell Terrier — Istorie și standard

Istoria originii rasei Parson Russell Terrier

Istoria acestei rase este strâns legată de numele unui singur om — pastorul englez și vânătorul pasionat John (Jack) Russell (1795–1883). Scopul vieții sale a fost crearea terrierului ideal pentru vânătoarea de vulpi. Pastorul Russell nu căuta frumusețea de expoziție; avea nevoie de un câine curajos, rezistent și suficient de inteligent, care să poată urmări vulpea sub pământ, fără a-i face rău, ci doar s-o alunge din vizuină în fața vânătorilor. Jack Russell Terrier, ruda sa cu picioare scurte, a devenit la fel de popular.

Totul a început în 1819, când, în timpul studiilor la Oxford, Russell a cumpărat de la un lăptar o terrieră albă mică pe nume Trump. Aceasta avea o blană aspră și pete pe cap. Trump a devenit strămoașa noii linii de terrieri, pe care pastorul a perfecționat-o de-a lungul întregii sale vieți. El și-a încrucișat câinii cu diverși terrieri de lucru din acea perioadă, în special cu strămoșii modernilor foxterrieri cu păr neted și cu păr sârmos. Criteriile principale de selecție au fost:

• Rezistență: Câinele trebuia să poată ține pasul cu ogarii în timpul unei vânători lungi.
• Curaj și inteligență: Trebuia să intre fără teamă în vizuina de vulpe, dar să fie suficient de inteligent pentru a evita luptele serioase.
• Dimensiune potrivită: Corp flexibil și o cutie toracică care să-i permită să se strecoare prin vizuini înguste.
• Culoare predominant albă: Pentru ca vânătorii să nu-l confunde accidental cu vulpea.

John Russell nu și-a expus niciodată câinii la expoziții, considerând că acest lucru ar putea dăuna calităților lor de lucru. După moartea sa, linia sa de terrieri a fost continuată de entuziaști, dar un standard unic a lipsit mult timp. Cu timpul, printre „terrierii lui Jack Russell” au început să se distingă două tipuri: unul mai înalt, cu picioare lungi, cu o statură mai pătrată (care corespundea mai bine intenției inițiale a pastorului), și unul mai scund, cu picioare scurte, cu un format mai alungit. Această împărțire a dus la apariția a două rase separate. În 1990, Kennel Club-ul englez a recunoscut tipul cu picioare lungi sub numele de Parson Jack Russell Terrier, pentru a onora titlul creatorului rasei („parson” — preot parohial). În 2001, numele a fost scurtat la Parson Russell Terrier. Varianta cu picioare scurte a fost recunoscută oficial mai târziu ca o rasă separată — Jack Russell Terrier.

Cum arată Parson Russell Terrier: standard și aspect

Parson Russell Terrier este un câine armonios construit, mobil și flexibil, de tip utilitar. Aspectul său corespunde pe deplin scopului său — de a fi un vânător neobosit. Arată atletic, dar nu supramusculat, și are proporții echilibrate ale corpului.

• Capul: Are o formă de pană, craniul este moderat de lat, îngustându-se treptat spre bot. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este lină, dar vizibilă.
• Botul: Puțin mai scurt decât partea craniană, cu fălci puternice și o mușcătură în foarfecă. Nasul este obligatoriu negru.
• Ochii: Migdalați, adânc așezați, de culoare închisă, cu o expresie pătrunzătoare și inteligentă.
• Urechile: Mici, în formă de V, vârfurile atârnând înainte, lipite de cap. Linia de îndoire a urechii nu trebuie să fie mai sus de nivelul craniului.
• Corpul: Bine echilibrat. Lungimea corpului este puțin mai mare decât înălțimea la greabăn. Spatele este drept, puternic și flexibil. Cutia toracică este puțin adâncă, îngustă și flexibilă — poate fi cuprinsă cu palmele de mărime medie în spatele omoplaților, ceea ce este o caracteristică cheie pentru un terrier de lucru.
• Coada: Puternică, dreaptă, prinsă sus. În mișcare este ținută sus. Anterior coada era cupată, lăsând o lungime convenabilă pentru a scoate câinele din vizuină. Astăzi, în multe țări, cuparea este interzisă.
• Membrele: Drepte, puternice, cu musculatură bine dezvoltată, ceea ce asigură rezistență și viteză.

Tipuri de blană și culoare

Blana parsonului trebuie să fie aspră, densă și groasă, pentru a-l proteja de intemperii și de răniri în timpul lucrului pe câmp. Există două tipuri principale, iar într-un singur cuib se pot naște pui de ambele tipuri:

Culoarea — este o trăsătură cheie a rasei. Culoarea dominantă trebuie să fie albă (nu mai puțin de 51%). Pe fundal alb sunt permise pete de culoare lămâie, roșcată sau neagră, precum și o combinație a acestor culori (tricolor). Petele sunt de obicei situate pe cap și/sau la baza cozii.