Istoria detaliată a rasei Pisica Persană
Istoria pisicii Persane este învăluită în mistere și legende, dar este general acceptat că strămoșii săi provin din regiunea Persiei (Iranul modern) și din Turcia vecină (pisicile Angora). Primele pisici cu păr lung au ajuns în Europa încă din secolele XVI-XVII, datorită călătorului italian Pietro della Valle, care le-a adus în Italia în jurul anului 1620. Aproape simultan, naturalistul francez Nicolas-Claude Fabri de Peiresc a adus pisici similare cu păr lung din Angora (Turcia) în Franța. Aceste pisici au câștigat rapid popularitate în rândul aristocrației europene datorită aspectului lor exotic și blănii luxoase.
Cu toate acestea, pisica Persană modernă diferă semnificativ de strămoșii săi istorici. Adevărata formare a rasei a avut loc în Marea Britanie la sfârșitul secolului al XIX-lea. Crescătorii britanici au început o muncă de selecție direcționată, încrucișând pisicile aduse din Orient pentru a obține o statură mai masivă, un cap rotunjit și o blană și mai deasă și mai lungă. Pisicile Persane au fost prezentate pentru prima dată la o expoziție la Crystal Palace din Londra în 1871, organizată de Harrison Weir, „părintele felinologiei”. Atunci a început formarea standardelor oficiale ale rasei.
O etapă importantă în dezvoltarea rasei a fost apariția așa-numitului tip „extrem” de Persane în SUA la mijlocul secolului XX. Crescătorii americani au tins spre o față și mai plată (așa-numitul „peke-face”, prin analogie cu Pekińezul), un nas foarte mic, situat între ochi mari și rotunzi. Acest tip a devenit rapid dominant în expoziții, deși a dus la o serie de probleme specifice de sănătate. În același timp, s-a păstrat și tipul „clasic” sau „tradițional” de Persane (doll-face), cu o față mai puțin turtită, pe care mulți îl consideră mai sănătos.
Munca de selecție ulterioară a dus la apariția unei enorme varietăți de culori la pisicile Persane. Au fost dezvoltate varietățile chinchilla (argintii și aurii), smoke, bicolore, tabby cu diverse modele. O direcție separată a fost crearea Persanelor colorpoint prin încrucișarea cu pisicile Siameze – așa au apărut pisicile Himalayene, pe care multe sisteme felinologice le consideră o variație a rasei Persane. De asemenea, pe baza Persanelor a fost creată rasa Exotic Shorthair, care are aceeași statură și caracter, dar o blană scurtă și plușată. Aceste rase, alături de altele populare precum Scottish Fold, demonstrează diversitatea lumii feline.
Cum arată pisica Persană: descriere detaliată a aspectului
Pisica Persană este o rasă imposibil de confundat datorită aspectului său caracteristic. Este o pisică de mărime medie spre mare, cu un corp masiv, îndesat, pe picioare scurte și groase. Pieptul este larg, spatele drept, musculatura bine dezvoltată. Această statură robustă (tip cobby) îi conferă Persanei un aspect solid și oarecum greoi.
Capul pisicii Persane este una dintre cele mai distinctive trăsături ale rasei. Este mare, rotund, masiv, cu un craniu larg. Fruntea este bombată. Obrajii sunt plini, bine dezvoltați. Bărbia este puternică, lată.
Botul este scurt și lat. Nasul este foarte scurt, lat, cu un stop (trecere bruscă de la frunte la nas) situat între ochi. La tipul extrem, nasul poate fi aproape plat, creând o expresie facială caracteristică de „păpușă”. La tipul clasic, botul este puțin mai alungit, iar nasul mai puțin cârn.
Ochii – mari, rotunzi, larg distanțați, foarte expresivi. Culoarea lor este intensă și corespunde culorii blănii. Cel mai des întâlniți sunt ochii de culoarea cuprului sau portocaliu închis. La Persanele albe, ochii pot fi albaștri sau heterocromi (un ochi albastru, celălalt de culoarea cuprului). La chinchilla și Persanele aurii, ochii sunt verde smarald sau albastru-verzui. La colorpoint (Himalayene) – albastru intens.
Urechile sunt mici, cu vârfuri rotunjite, larg distanțate și jos inserate pe cap, ușor înclinate înainte. Sunt acoperite dens cu blană, adesea cu smocuri de păr în interior.
Gâtul este scurt și gros, accentuând masivitatea capului.
Picioarele sunt scurte, groase, drepte. Picioarele din față au cinci degete, cele din spate – patru. Lăbuțele sunt mari, rotunde, compacte, cu smocuri de blană între degete.
Coada este scurtă, groasă la bază, proporțională cu corpul, fără noduri. Este acoperită abundent cu blană lungă, formând un „panaș” bogat.
Blana – principalul atu și, în același timp, principala grijă la pisica Persană. Este foarte lungă (până la 10–15 cm), deasă, mătăsoasă, cu un subpăr abundent și moale, care stă ridicat de pe corp. Blana formează un guler luxos pe gât și umeri, și „pantaloni” pe picioarele din spate. Textura blănii poate varia ușor în funcție de culoare, dar trebuie să fie întotdeauna strălucitoare și să nu se încâlcească.
Culorile pisicilor Persane sunt extrem de variate și se împart în mai multe grupuri: solide (alb, negru, albastru, roșu, crem, ciocolatiu, liliachiu), tortie, smoke, chinchilla (argintiu și auriu), shaded, tabby (marmorat, tigrat, pătat), particolor (bicolor, harlequin, van), colorpoint (Himalayan). Fiecare culoare are standardele sale clare.
