Istoria originii Ciobănescului Mioritic
Istoria Ciobănescului Românesc Mioritic se pierde în negura timpului și este strâns legată de tradițiile pastorale din Munții Carpați. Numele „Mioritic” provine de la cuvântul românesc „mioriță”, care înseamnă „oicică”, și face referire la celebra baladă populară românească „Miorița”. Această baladă povestește despre legătura profundă dintre cioban și turma sa, simbolizând perfect menirea acestei rase.
Timp de multe generații, acești câini au fost selectați nu după aspectul exterior, ci după calitățile lor de lucru: rezistență, capacitatea de a face față condițiilor meteorologice aspre, curajul de a proteja turma de lupi și urși și, bineînțeles, instinctul pastoral înnăscut. Blana lor deasă, albă sau deschisă la culoare, servea drept un excelent camuflaj printre oi, făcând câinele aproape invizibil pentru prădători.
Munca de standardizare a rasei a început în România relativ recent. Primul standard a fost elaborat de Asociația Chinologică Română în 1981. După mai multe revizuiri și clarificări, pe 6 iulie 2005, rasa a primit recunoașterea provizorie a Federației Chinologice Internaționale (FCI), iar recunoașterea deplină a avut loc ulterior. Astăzi, Ciobănescul Românesc Mioritic este o mândrie națională a României și câștigă treptat popularitate în întreaga lume.
Cum arată Ciobănescul Românesc Mioritic: standardul rasei
Mioriticul este un câine mare, dar nu greoi, care dă impresia de forță și vigoare. Corpul său este complet acoperit de o blană lungă, deasă și ușor aspră, care este cartea de vizită a rasei.
- Aspect general: Câine de talie mare, viguros, cu o construcție rectangulară. Lungimea corpului depășește înălțimea la greabăn.
- Cap: Masiv, dar nu greoi. Craniul este lat și ușor bombat. Trecerea de la frunte la bot (stop) nu este foarte pronunțată. Botul este puternic, se îngustează treptat spre nas, dar nu este ascuțit.
- Ochi: De mărime medie, oblici, de culoare alună, căprui sau căprui închis. Expresia ochilor este calmă și inteligentă.
- Urechi: Prinse relativ sus, în formă de „V” cu vârfurile rotunjite, atârnând pe lângă cap.
- Corp: Puternic, cu musculatură bine dezvoltată. Gâtul este musculos, de lungime medie. Spatele este drept, pieptul este lat și adânc, coborând până la coate.
- Coada: Prinsă sus. În repaus, este lăsată în jos, ajungând la jaret sau mai jos. Când câinele este alert sau în mișcare, coada se ridică deasupra liniei spatelui, ușor curbată, dar niciodată încolăcită pe spate. Cuparea cozii este interzisă.
- Blana: Foarte deasă și lungă, cu o lungime de cel puțin 10 cm, dreaptă, aspră la atingere. Subpărul este dens și moale, de o culoare mai deschisă. Blana acoperă abundent nu doar corpul, ci și capul și picioarele. O astfel de „haină” protejează fiabil câinele de orice intemperii.
- Culoare: Culoarea principală este alb, gri deschis sau crem. Câinele poate fi complet alb, complet gri, sau poate avea un fond alb cu pete bine definite de culoare gri sau crem.
