Schapendoes — Istorie și standard

Istoria rasei Schapendoes

Istoria rasei Schapendoes, cunoscută și sub denumirea de Ciobănesc Olandez, este strâns legată de tradițiile agricole ale Olandei, în special de zonele mlăștinoase și turbăriile provinciilor Drenthe și Veluwe. Acest câine a fost de-a lungul secolelor un ajutor indispensabil pentru fermieri și crescătorii de animale, îndeplinind funcția de cioban pentru oi și vite mari. Originea sa este oarecum misterioasă, dar se crede că Schapendoesul este un descendent al vechilor câini de cioban europeni cu păr lung. Strămoșii săi ar fi putut fi diverse rase locale de ciobănești care au trăit pe teritoriul Olandei și în regiunile învecinate.

La începutul secolului XX, odată cu schimbările din agricultură și scăderea numărului de oi, nevoia de câini de cioban a scăzut semnificativ, iar rasa Schapendoes a ajuns pe cale de dispariție. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, populația sa a scăzut la un nivel critic de scăzut. Atunci, entuziaști, în special eminentul chinolog olandez, domnul Pieter Toepoel, și-au asumat sarcina de a salva această rasă unică. Domnul Toepoel a început reproducția sistematică a Schapendoesului în perioada 1940–1945, adunând exemplarele pur-sânge rămase, pe care a reușit să le găsească.

Munca țintită de restaurare a populației a dat roade. În 1952, rasa a fost recunoscută preliminar de Consiliul de Coordonare Chinologică Olandez (Raad van Beheer op Kynologisch Gebied in Nederland). Acesta a fost un pas important către recunoașterea oficială și standardizarea rasei. Primul standard oficial al rasei Schapendoes a fost aprobat în 1954, iar în același timp a fost înființată cartea de origine, unde au început să fie înregistrați câinii pur-sânge. De atunci, în reproducție au fost folosiți doar indivizi înregistrați oficial, ceea ce a permis controlul procesului de restaurare și dezvoltare a rasei.

Recunoașterea internațională a venit pentru rasa Schapendoes în 1971, când a fost înregistrată oficial de Federația Chinologică Internațională (FCI) sub numărul 313 (Grupa 1, Secțiunea 1: Câini de cioban fără probe de lucru). Această recunoaștere a contribuit la creșterea popularității rasei în afara Olandei și a atras atenția chinologilor din alte țări. În ciuda progresului semnificativ în restaurare, rasa Schapendoes este încă considerată a fi în stadiu de formare, iar reproducția se realizează cu o responsabilitate deosebită, pentru a păstra calitățile de lucru și aspectul exterior unice.

Schapendoesul are rădăcini comune cu multe alte rase de ciobănesc europene, care se disting, de asemenea, prin părul lung și rezistență. Printre acestea se numără Bearded Collie, Ciobănescul Polonez de Câmpie, precum și unele varietăți de câini de cioban belgieni, în special Malinois (ca ramură de lucru cu instincte similare) și Tervueren (ca rudă cu păr lung). În ciuda trăsăturilor comune, Schapendoesul și-a păstrat caracteristicile unice, care îl fac special.

Standardul oficial al rasei Schapendoes și descrierea aspectului

Schapendoesul este un câine de talie medie, cu păr lung, de constituție ușoară și mobilă. Conform standardului FCI, este un câine care emană vigilență, bucurie și energie. Nu pare greoi sau masiv, mișcările sale sunt ușoare, elastice și rapide. Greutatea câinelui trebuie să fie proporțională cu înălțimea sa, de obicei variind între 13–20 kg. Înălțimea la greabăn pentru masculi este de 42–50 cm, pentru femele – 40–47 cm. Abaterile de la acești parametri sunt considerate nedorite.

Capul Schapendoesului pare mare datorită părului abundent de pe bot. Craniul este lat, fruntea ușor rotunjită. Stopul (tranziția de la frunte la bot) este pronunțat, dar nu abrupt. Botul se îngustează treptat spre nas, nu trebuie să fie ascuțit. O trăsătură specială sunt mustățile, barba și sprâncenele dese, care conferă capului un aspect caracteristic „zburlit”. Nasul este negru, cu nări bine dezvoltate.

Ochii Schapendoesului sunt una dintre cele mai expresive trăsături ale rasei. Sunt mari, rotunzi, de culoare maro închis, așezați drept și nu adânciți. Privirea este vie, inteligentă, deschisă și sinceră, reflectând caracterul prietenos al câinelui. Chiar privirea este considerată una dintre caracteristicile cheie ale rasei.

Urechile sunt de mărime medie, căzute, de formă triunghiulară, acoperite cu păr lung. În stare de excitație, bazele urechilor se pot ridica, conferind câinelui un aspect vigilent.

Gâtul este puternic, musculos, de lungime medie, bine prins.

Corpul este puternic, dar nu greoi. Spatele este drept și puternic. Lombele sunt scurte și musculoase. Crupa este ușor înclinată. Pieptul este adânc, dar nu prea lat, coastele sunt bine arcuite. Linia inferioară este moderat suptă.

Membrele sunt puternice, drepte și paralele. Omoplații sunt oblici, coatele strâns lipite de corp. Antebrațele sunt drepte. Lăbuțele sunt ovale, compacte, cu pernuțe elastice. Degetele sunt strâns lipite unul de celălalt. Mișcările Schapendoesului sunt ușoare, elastice și ample, reflectând abilitățile sale de ciobănesc.

Coada este lungă, ajungând până la jaret sau mai jos. În stare de repaus, este purtată jos sau ușor ridicată. În timpul mișcării sau excitației, se ridică înalt deasupra spatelui, formând un arc, dar nu trebuie să se încolăcească. Coada este bine acoperită cu păr.

Blana – principala trăsătură distinctivă a Schapendoesului. Este lungă, deasă, ușor ondulată, dar nu crețată și nici mătăsoasă. Pe cap, bot și membre, blana este deosebit de lungă, formând mustăți, barbă, sprâncene și „pantaloni” pe membrele posterioare. Sub-blana este bine dezvoltată. Blana trebuie să fie naturală, fără trimări excesive. Se permite formarea ghemotoacelor la câinii adulți, dar acest lucru nu ar trebui să împiedice mișcarea. Blana asigură protecție împotriva intemperiilor.

Culoarea la Schapendoes poate fi oricare, dar se preferă albastru-cenușiu cu nuanțe negre. Sunt permise pete de orice culoare.