Istoria rasei
Shikoku este una dintre insulele japoneze, considerată una dintre cele mai frumoase și sălbatice din punct de vedere al naturii. Această insulă este renumită pentru peisajele superbe cu râuri, munți și păduri dese, precum și pentru abundența de castele și temple sacre. Aici se află numeroase terenuri agricole, iar coasta este presărată cu sate pescărești. Tocmai aici, în regiunile muntoase izolate, s-au format acum câteva secole acești câini minunați, pe care localnicii (matagi - vânători tradiționali) au început să-i folosească la vânătoarea de animale mari, în special mistreți, dar și pentru paza locuințelor.
Istoric, din cauza terenului greu accesibil, rasa s-a dezvoltat în puritate, fără amestecul sângelui altor câini. Creșterea acestor câini a început în diferite zone ale prefecturii Kochi, cum ar fi: Awa, Hata, Hongawa. Acest lucru a dus la apariția diferitelor linii ale rasei:
- Linia Hongawa: Considerată cea mai pură și sălbatică. Acești câini trăiau în cele mai îndepărtate regiuni muntoase, de aceea și-au păstrat aspectul cel mai „lupesc” și constituția ușoară.
- Linia Hata: Câini mai masivi, cu cranii late, care probabil au avut o influență minoră a altor rase în trecut.
- Linia Awa: În prezent, această linie practic a dispărut sau s-a dizolvat în celelalte.
Rasa a primit numele modern de Shikoku abia în 1937, când a fost recunoscută oficial ca „Monument al naturii vii” și comoară națională a Japoniei. Înainte de aceasta, erau adesea numiți „Tosa-ken”, ceea ce crea confuzie cu rasa de luptă Tosa Inu. Interesant este că mulți chinologi consideră Shikoku un descendent direct al lupilor japonezi dispăruți, datorită asemănării fizice fenomenale, deși genetic este totuși un câine.
Cum arată un Shikoku: standarde și descrierea aspectului
Shikoku este un câine compact de talie medie, proporționat, cu o osatură puternică și o musculatură bine dezvoltată. Spre deosebire de rasele occidentale, frumusețea unui Shikoku este una funcțională. Nu au nimic de prisos, totul este adaptat pentru alergarea rapidă prin munți și confruntările cu prădătorii.
Capul și botul
Capul este destul de mare, corespunzător corpului. Craniul este lat, fruntea plată. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este slab exprimată, dar vizibilă. Botul se îngustează ușor spre nas, având formă de pană. Puntea nazală este dreaptă, ceea ce reprezintă o caracteristică importantă a rasei. Trufa este întotdeauna de culoare neagră. Buzele sunt strâns lipite, nu atârnă. Ochii sunt mici, migdalați sau triunghiulari, așezați la distanță, de culoare maro închis. Privirea are o expresie orientală specifică - atentă, puțin bănuitoare și pătrunzătoare.
Corpul și membrele
Urechile sunt ridicate, mici, triunghiulare, cu vârfuri ascuțite, ușor înclinate înainte, oferind câinelui un aspect concentrat. Gâtul este puternic, gros, fără salbă. Spatele este drept, lat și rezistent. Greabănul este bine dezvoltat, înalt. Șalele sunt late, musculoase. Cutia toracică este adâncă (ajunge până la coate), lată, cu coaste bine arcuite pentru un volum pulmonar mare. Abdomenul este bine supt, creând o siluetă elegantă.
Membrele sunt drepte, paralele între ele, puternice și musculoase. Unghiurile articulațiilor sunt moderate, permițând câinelui să se miște la un trap economic. Labele sunt puternice, „de pisică”, cu degete strânse; pernițele sunt dense și elastice, ghearele sunt închise la culoare (uneori negre). Coada este prinsă sus, groasă, purtată deasupra spatelui, răsucită în inel sau având formă de seceră (aceasta din urmă este mai rară, dar acceptată).
Blana și culoarea
Blana este dublă: părul de acoperire este aspru și drept, iar subpărul este moale și foarte des. Pe coadă părul este mai lung, formând o „perie”. Principala caracteristică a rasei este culoarea „sesame” (susan). Aceasta este un amestec uniform de fire albe, roșcate și negre. Există trei variații:
- Sesame (Susan): Amestec uniform de fire negre și albe cu o nuanță roșcată.
- Black Sesame (Susan Negru): Predominanța firelor negre față de cele albe. Pare cel mai întunecat.
- Red Sesame (Susan Roșu): Fondul principal este roșcat, amestecat cu fire negre.
Obligatorie este prezența „urajiro” - marcaje albicioase pe părțile laterale ale botului, obraji, sub maxilarul inferior, gât, piept, abdomen, pe partea interioară a cozii și partea interioară a picioarelor.
