Istoria originii rasei siameze
Istoria pisicilor siameze se pierde în negura timpurilor, învăluită în legende și splendoarea regală a Vechiului Siam. Primele mențiuni scrise și imagini ale pisicilor cu colorația caracteristică colorpoint se găsesc în manuscrisul thailandez „Tamra Maew” („Cartea de Poeme despre Pisici”), datând din perioada Ayutthaya (1351–1767 d.Hr.). Aceste pisici erau considerate animale sacre, locuiau în temple budiste și în palatele familiei regale. Erau foarte prețuite pentru aspectul lor neobișnuit – corp deschis la culoare, „marcaje” închise pe extremități, coadă, urechi și față și, desigur, pentru ochii lor albaștri profunzi, despre care legendele spuneau că aveau capacitatea de a vedea sufletele.
Se credea că pisicile siameze însoțeau sufletele membrilor decedați ai familiei regale în lumea de apoi. Când un nobil siamez murea, una dintre pisicile sale era mutată într-un templu, unde trăia în lux până la sfârșitul zilelor sale, înconjurată de grija călugărilor, care credeau că sufletul decedatului se reîncarnase în acea pisică. Exportul acestor pisici în afara Siamului era strict interzis sub pedeapsa cu moartea, ceea ce le sporea și mai mult aura de mister și exclusivitate.
Situația s-a schimbat abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1871, primele pisici siameze au fost prezentate la o expoziție în Palatul de Cristal din Londra, unde au stârnit o adevărată senzație prin aspectul lor exotic, deși au primit recenzii mixte – unii le numeau „pisici nenaturale, de coșmar”. În 1884, consulul britanic la Bangkok, Owen Gould, a primit în dar de la regele Siamului o pereche de pisici – Pho și Mia. Puii lor, născuți deja în Marea Britanie, au stat la baza populației occidentale de pisici siameze.
De-a lungul timpului, aspectul pisicilor siameze din Europa și America a suferit modificări datorită muncii de selecție. Crescătorii au căutat să sublinieze eleganța rasei, ceea ce a dus la apariția tipului modern de pisică siameză – cu un corp mai alungit, zvelt, un cap în formă de pană, urechi mari și o coadă subțire. Este important de menționat că există și pisica Thai, sau pisica siameză de tip vechi, care a păstrat formele mai rotunjite ale corpului și capului, caracteristice primelor animale importate. Astăzi, ambele tipuri au susținătorii lor, deși standardul oficial al majorității organizațiilor felinologice descrie tocmai tipul modern, sofisticat, al pisicii siameze.
Cum arată pisica siameză: standard și descrierea aspectului
Pisica siameză modernă este întruchiparea eleganței și grației. Aspectul său este armonios și rafinat, cu linii lungi și zvelte.
- Corpul: De mărime medie, lung, tubular, musculos, dar în același timp foarte flexibil și elegant. Umerii și șoldurile continuă liniile corpului. Abdomenul este suplu.
- Capul: Are forma unei pene lungi, înguste, care începe de la nas și se lărgește drept spre vârfurile urechilor, formând un triunghi. Profilul este drept sau cu o ușoară curbură. Craniul este plat sau ușor convex. Botul este fin, delicat. Bărbia este de mărime medie, formând o linie verticală cu vârful nasului.
- Urechile: Foarte mari, late la bază, ascuțite la vârfuri. Ele sunt ca o continuare a liniilor peneformei capului.
- Ochii: De formă migdalată, de mărime medie, așezați oblic, în concordanță cu liniile peneformei capului. Culoarea ochilor – exclusiv albastru intens, strălucitor; cu cât mai profundă și mai strălucitoare, cu atât mai bine. Orice altă culoare a ochilor este un defect descalificant.
- Picioarele și lăbuțele: Picioarele sunt lungi, zvelte, proporționale cu corpul. Picioarele posterioare sunt puțin mai lungi decât cele anterioare. Lăbuțele sunt mici, ovale.
- Coada: Foarte lungă, subțire la bază, îngustându-se uniform spre un vârf ascuțit (asemănătoare unui bici). Nu trebuie să aibă noduri sau îndoituri.
- Blana: Foarte scurtă, fină, lucioasă, mătăsoasă la atingere, lipită de corp. O caracteristică importantă este absența subparului, ceea ce le face sensibile la frig.
- Colorația (Colorpoint): Aceasta este o trăsătură unică a rasei. Culoarea de bază a corpului este deschisă (de la alb la crem sau bej), iar marcajele mai închise (point-urile) sunt situate pe părțile mai reci ale corpului: față (mască), urechi, picioare și coadă. Contrastul dintre culoarea de bază a corpului și point-uri trebuie să fie clar. Pisoii se nasc complet albi, iar point-urile apar treptat în primele săptămâni și luni de viață. Temperatura mediului înconjurător influențează intensitatea culorii: în frig, blana devine mai închisă. Principalele culori recunoscute ale point-urilor sunt:
- Seal-point (focă): Varianta clasică. Corpul de la cafeniu-pal la crem, point-urile de un maro-închis profund, aproape negru.
- Blue-point (albastru): Corpul alb-albăstrui, rece, point-urile gri-albăstrui.
- Chocolate-point (ciocolatiu): Corpul de culoarea fildeșului, point-urile de un maro-ciocolatiu cald, lăptos.
- Lilac-point (liliachiu): Corpul alb (magnolie), point-urile de un gri-roz înghețat.
- Alte variații: există și red-point, cream-point, tortie-point (cu model carapace de broască țestoasă pe point-uri), lynx-point (cu model tabby pe point-uri) și altele, deși recunoașterea acestor culori poate varia în diferite sisteme felinologice.
