Istoria originii rasei Ciobănesc Alb Elvețian
Istoria Ciobănescului Alb Elvețian (CAE) este strâns legată de cea a Ciobănescului German. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când Max von Stephanitz punea bazele rasei Ciobănesc German, roba albă era una dintre variante, deși nu cea mai comună. Primul Ciobănesc German înregistrat, „Horand von Grafrath”, avea un bunic de culoare albă. Cu toate acestea, în anii 1930, în Germania, culoarea albă a început să fie considerată un defect, fiind asociată cu diverse probleme de sănătate (deși nu existau dovezi științifice în acest sens), iar câinii cu această culoare au fost excluși din programele de reproducție. Unele surse susțin că motivul a fost o încercare de a „perfecționa” rasa, iar culoarea albă era asociată cu albinismul, care este o anomalie genetică, deși CAE nu sunt albinoși (au ochi închiși la culoare și pigmentație neagră a nasului și buzelor).
Din fericire, însă, ciobăneștii albi s-au păstrat în SUA și Canada, unde fuseseră aduși anterior. Aici, în America de Nord, au continuat să fie crescuți ca „ciobănești germani albi” și s-au bucurat de o popularitate considerabilă. Erau apreciați pentru calitățile lor de lucru, inteligență și caracterul mai blând în comparație cu unele linii de ciobănești germani. La începutul anilor 1970, primii reprezentanți ai ciobăneștilor albi au fost importați în Elveția. Un mascul american pe nume Lobo, născut pe 5 martie 1966, este considerat unul dintre fondatorii rasei în Europa. Descendenții săi, împreună cu alți câini importați, au stat la baza creșterii selective a ciobăneștilor albi ca rasă distinctă. Elveția și-a asumat responsabilitatea pentru standardizarea și promovarea rasei la nivel internațional, ceea ce a dus la denumirea sa actuală.
În iunie 1991, rasa a fost înregistrată în Cartea de Origine Elvețiană (SHSB) ca Berger Blanc Suisse (Ciobănesc Alb Elvețian). Treptat, rasa a câștigat recunoaștere în alte țări europene. Federația Chinologică Internațională (FCI) a recunoscut provizoriu rasa în 2002, iar recunoașterea deplină a avut loc în 2011. În România, Ciobănescul Alb Elvețian a apărut relativ recent, dar câștigă rapid inimile iubitorilor de animale prin frumusețea, inteligența și devotamentul său, concurând cu succes cu alți ciobănești populari, precum Ciobănescul Australian.
Cum arată Ciobănescul Alb Elvețian: descriere detaliată a aspectului fizic
Ciobănescul Alb Elvețian este un câine puternic, musculos, de talie medie, cu contururi corporale elegante și armonioase, amintind de Ciobănescul German clasic, dar întotdeauna de culoare exclusiv albă. Lasă impresia unui animal vioi, atent și echilibrat.
Capul este proporțional cu corpul, în formă de pană, uscat și clar conturat. Craniul este ușor rotunjit, cu o mică brazdă mediană. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este lină, dar vizibilă. Botul este de lungime medie, puternic, îngustându-se treptat spre nas. Linia nasului este dreaptă.
Nasul este de mărime medie, de culoare neagră (de preferat). Se admite un nas mai deschis la culoare sau „nas de zăpadă” (depigmentare sezonieră), dar se preferă cel negru.
Buzele sunt uscate, bine strânse, de culoare neagră.
Mușcătura este în foarfecă, puternică, cu o dantură completă (42 de dinți conform formulei dentare).
Ochii sunt de mărime medie, în formă de migdală, așezați ușor oblic. Culoarea ochilor variază de la maro închis la maro. Pleoapele sunt bine lipite, cu margini negre. Expresia ochilor este vie, inteligentă și atentă. Ochii albaștri sau foarte deschiși la culoare constituie un defect descalificant.
Urechile sunt erecte, inserate sus, îndreptate înainte, paralele între ele. Au forma unui triunghi alungit, cu vârfurile ușor rotunjite. În mișcare sau în repaus, câinele poate lăsa urechile pe spate.
Gâtul este de lungime medie, musculos, fără salbă, trecând lin în greabăn.
Trunchiul este puternic, de format ușor alungit (raportul dintre lungimea corpului și înălțimea la greabăn este de aproximativ 10:8.5).
Greabănul este bine pronunțat.
Spatele este drept, solid.
Zona lombară este puternică, musculoasă.
Crupa este lungă, de lățime medie, ușor înclinată spre baza cozii. Spre deosebire de unele linii de Ciobănesc German cu păr lung, la CAE crupa nu trebuie să fie excesiv de teşită.
Pieptul este de formă ovală, adânc (ajunge la nivelul coatelor), dar nu prea lat. Antepieptul este bine dezvoltat.
Abdomenul este moderat supt.
Coada este în formă de sabie, stufoasă, inserată jos, ajungând cel puțin până la jaret. În repaus, atârnă drept sau este ușor curbată. În mișcare sau în stare de excitație, este purtată mai sus, dar nu deasupra liniei spatelui.
Membrele sunt puternice, musculoase, cu o osatură solidă. Membrele anterioare sunt drepte, paralele văzute din față. Membrele posterioare sunt drepte și paralele văzute din spate, iar din lateral sunt bine angulate. Labe sunt ovale, compacte, cu degete strânse. Pernuțele sunt ferme, de culoare neagră. Unghiile sunt închise la culoare, de preferință negre.
Blana poate fi de două tipuri:
- Tipul cu păr scurt (Stockhaar): păr de acoperire des, bine lipit de corp, drept, cu un substrat abundent. Lungimea părului de acoperire este medie.
- Tipul cu păr lung (Langstockhaar): păr de acoperire lung, drept, cu un substrat abundent. Pe urechi, bot și partea din față a membrelor, părul este mai scurt. Pe gât formează o „coamă” distinctă, iar pe partea din spate a membrelor formează „pantaloni”. Coada este foarte stufoasă. O ușoară ondulare este permisă.
Culoarea – exclusiv alb pur. Pielea este închisă la culoare, ceea ce este vizibil sub blana albă, în special pe abdomen și pe partea interioară a coapselor.
Mișcarea CAE este ritmică, amplă, cu o bună propulsie a membrelor posterioare și o acoperire liberă a terenului de către cele anterioare. Trapul este ușor și fluid.
