Istoria originii Yorkshire Terrier-ului
Istoria Yorkshire Terrier-ului este strâns legată de Revoluția Industrială din Anglia secolului al XIX-lea. Contrar imaginii sale moderne pline de farmec, strămoșii Yorkie-ului erau câini de muncă, aparținând în principal muncitorilor și minerilor din nordul Angliei, în special din comitatele Yorkshire și Lancashire. Muncitorii scoțieni, care au migrat în nordul Angliei în căutarea unui loc de muncă în fabricile de textile și minele de cărbune, au adus cu ei micii lor terrieri, pe care îi foloseau pentru vânarea șobolanilor și a altor rozătoare mici în mine, fabrici și locuințe.
Originea exactă a Yorkie-ului este învăluită în mister, deoarece primii crescători nu au păstrat înregistrări detaliate. Se crede că la crearea rasei au fost folosite mai multe varietăți de terrieri, printre care:
- Clydesdale Terrier sau Paisley Terrier: O rasă acum dispărută, foarte asemănătoare cu Yorkie-ul, dar de dimensiuni mai mari. Este considerat un strămoș direct al Yorkshire Terrier-ului, fiind apreciat pentru blana sa lungă, mătăsoasă, de culoare albastru-cenușiu cu pete de foc.
- Waterside Terrier: Cunoscut și ca „Yorkshire Blue-Grey Terrier”. Un câine mic cu blană lungă, albastru-cenușie, ținut de muncitorii de pe malurile râurilor din Yorkshire.
- Black and Tan English Toy Terrier: A contribuit la culoarea caracteristică și la dimensiunile compacte ale Yorkie-ului.
- Skye Terrier: Posibil să fi influențat lungimea blănii și forma urechilor.
- Bichon Maltez: Unii chinologi sugerează o posibilă influență a rasei Bichon Maltez asupra texturii mătăsoase a blănii.
Unul dintre cei mai faimoși „părinți fondatori” ai rasei este considerat un câine pe nume Huddersfield Ben, născut în 1865. Deși, după standardele actuale, era destul de mare (aproximativ 5,5 kg), el poseda toate trăsăturile cheie ale rasei și a devenit un câine de expoziție și un reproducător de mare succes, având o contribuție uriașă la formarea Yorkshire Terrier-ului așa cum îl cunoaștem astăzi.
Inițial, rasa era cunoscută sub numele de „Broken Haired Scotch Terrier”, dar în 1870, după o expoziție, un reporter de la ziarul „The Field” a propus ca rasa să fie numită după comitatul în care a fost perfecționată – Yorkshire Terrier. Acest nume s-a impus rapid. Clubul Chinologic Englez a recunoscut oficial rasa în 1886.
Cu timpul, datorită aspectului său atrăgător și caracterului vioi, Yorkshire Terrier-ul s-a transformat dintr-un vânător de rozătoare într-un favorit al aristocrației victoriene și un companion la modă. Popularitatea sa a crescut exponențial și s-a răspândit în întreaga lume, devenind una dintre cele mai îndrăgite rase decorative.
Cum arată un Yorkshire Terrier: standard și descrierea aspectului
Yorkshire Terrier-ul este un câine miniatural cu o blană lungă, dreaptă și mătăsoasă, care cade uniform pe ambele părți ale corpului, despărțită de o cărare ce se întinde de la nas până la vârful cozii. Aspectul său combină eleganța cu încrederea unui adevărat terrier.
- Aspect general: Câine compact, cu proporții armonioase și o postură mândră. Spatele este drept.
- Talie și greutate: Standardul FCI (Federația Chinologică Internațională) nr. 86 indică doar greutatea maximă – până la 3,2 kg. Clubul Chinologic American (AKC) specifică o greutate dorită între 4 și 7 livre (aproximativ 1,8–3,2 kg). Înălțimea la greabăn este de obicei între 15–23 cm, deși standardul nu o reglementează. Există așa-numiții Yorkie „mini” sau „teacup”, care cântăresc mai puțin de 1,8 kg, dar aceștia nu sunt recunoscuți de standard și au adesea probleme grave de sănătate.
- Cap: Mic și plat, nu prea rotunjit. Botul nu este prea lung.
- Ochi: De mărime medie, închiși la culoare, strălucitori, cu o expresie inteligentă și atentă. Nu sunt proeminenți. Marginile pleoapelor sunt de culoare închisă.
- Urechi: Mici, în formă de V, drepte sau semi-drepte, așezate nu prea departe una de cealaltă. Acoperite cu păr scurt, de o culoare roșcat-maronie intensă.
- Nas: Negru.
- Mușcătură: În foarfecă (dinții superiori îi acoperă strâns pe cei inferiori).
- Gât: De lungime suficientă pentru a asigura o postură mândră a capului.
- Corp: Compact, cu o linie superioară dreaptă. Pieptul este moderat de lat.
- Coadă: În trecut, era tradițional tăiată la jumătate din lungime și purtată puțin deasupra liniei spatelui. În țările unde cuparea este interzisă, coada rămâne de lungime naturală, bine acoperită cu păr, de o culoare mai închisă decât pe corp.
- Membre: Anterioare – drepte; posterioare – drepte, privite din spate, cu angulații moderate. Labe rotunde, cu gheare negre.
- Blană: Cea mai distinctivă trăsătură a rasei. Pe trunchi, blana este moderat de lungă, complet dreaptă (nu ondulată), strălucitoare, cu o textură fină și mătăsoasă, fără a fi pufoasă și fără substrat. Structura sa seamănă cu părul uman. Pe cap, părul este lung, de o culoare aurie-roșcată intensă, fiind deosebit de lung pe părțile laterale ale capului, la baza urechilor și pe bot.
- Culoare: Foarte specifică. O culoare albastru-oțel închis (nu albastru-argintiu) se întinde de la ceafă până la baza cozii, fără a se amesteca niciodată cu părul roșcat, bronz sau închis la culoare. Blana de pe piept este de un roșcat-maroniu (foc) intens și strălucitor. Tot părul roșcat este mai închis la rădăcină decât la mijloc și se deschide spre vârfuri. Important: puii se nasc negri cu pete de foc, iar culoarea caracteristică albastru-oțel se dezvoltă treptat, uneori până la vârsta de 2–3 ani.
