Rat Terrier

Istoria acestei rase este un exemplu clasic al visului american. Rasa nu s-a format în ringurile de expoziție, ci pe teren, unde de la câine se cerea eficiență maximă. Nota istorică din standardul UKC (redactarea din 1 ianuarie 2004) prezintă Rat Terrier-ul ca pe o rasă americană descinsă din terrierii aduși de minerii englezi și de alți imigranți din mediul muncitoresc. Printre componentele probabile, același document numește Fox Terrier-ul cu păr neted, Manchester Terrier-ul și White English Terrier-ul, astăzi dispărut. Mai târziu li s-a adăugat sânge de ogar italian și de whippet — pentru viteză — precum și de beagle, pentru a îmbunătăți mirosul. În nota despre rasa înrudită, Teddy Roosevelt Terrier, AKC adaugă la aceeași listă și Bull Terrier-ul.

Munca pentru care erau ținuți era de două feluri. Prima, gospodărească: șoareci și șobolani în hambar, în magazia de grâne, în coteț. A doua ținea de jocurile de noroc: UKC scrie fără ocolișuri că pariurile pe capacitatea unui asemenea câine de a ucide șobolani erau distracția preferată a proprietarilor, iar AKC, în nota despre Terrier-ul american fără păr, amintește tristele „gropi cu șobolani”, unde spectatorii pariau pe numărul de șobolani pe care avea să-l ia terrier-ul lor. Din acest mediu provine cea mai cunoscută cifră legată de rasă.

Cifra „2501 de șobolani în șapte ore” este reluată de zeci de surse. Merită știut de unde vine. Wikipedia în limba engleză trimite la cartea lui Bonnie Wilcox și Chris Walkowicz, The Atlas of Dog Breeds of the World (1995), iar în acea relatare este vorba de un concurs din Anglia, unde un terrier — fără precizarea rasei — a luat 2501 de șobolani în șapte ore, adică în medie un șobolan la fiecare zece secunde. Episodul este așadar plasat în Anglia și într-o vreme în care rasa americană încă nu exista. AKC însuși repovestește aceeași istorie altfel: se spunea că un feist crâncen de ogradă a lichidat 2500 de șobolani într-o singură zi. O redăm deci ca pe o povestire care circulă din carte în carte în formulări diferite, nu ca pe recordul documentat al unui Rat Terrier anume.

Aceeași prudență o merită și cea mai populară legendă, cea a numelui. AKC o formulează astfel: se spune că președintele Theodore Roosevelt, care își adora feistul pe nume Skip, ar fi inventat numele Rat Terrier. UKC, în standardul său, rămâne mai sobru: rasa a fost popularizată de președintele Teddy Roosevelt, care vâna adesea cu Rat Terrierii săi. Cu alte cuvinte, chiar cele două registre care gestionează rasa prezintă legătura cu Roosevelt ca pe o tradiție orală, nu ca pe un document. Cert este însă că numele descrie exact destinația inițială a câinelui.

În anii 1920-1930 Rat Terrier-ul era o prezență obișnuită în fermele familiale americane. Odată cu apariția mijloacelor chimice de combatere a dăunătorilor și cu industrializarea agriculturii, cererea de prinzător de șobolani a scăzut, iar popularitatea rasei s-a redus, pentru a renaște ca un câine de familie la sfârșitul secolului XX. Pentru perspectivă: meseria pentru care a fost crescut Rat Terrier-ul este cu mult mai veche decât rasa însăși. Cea mai veche mărturie cunoscută despre un câine prinzător de șobolani se referă la un câine pe nume Hatch, ale cărui rămășițe au fost ridicate de pe Mary Rose — nava-amiral a lui Henric al VIII-lea, scufundată în 1545 și recuperată în 1982. Se crede că era un metis luat la bord tocmai împotriva șobolanilor.

Rat Terrier-ul este gestionat de două registre americane, iar fiecare a mers pe drumul său.

• UKC (United Kennel Club) a recunoscut Rat Terrier-ul la 1 ianuarie 1999. Redactarea în vigoare a standardului datează din 1 ianuarie 2004, iar rasa este încadrată la grupa terrierilor.
• AKC (American Kennel Club) a mers spre recunoașterea deplină în etape: de la 1 ianuarie 2006 Rat Terrierii au fost admiși la probele de însoțitor (ascultare, agility, rally); de la 1 septembrie 2006 la probele de vizuină earthdog; de la 30 iunie 2010 rasa a concurat în clasa Miscellaneous; în iulie 2012 Rat Terrier Club of America a devenit clubul-părinte oficial al rasei; recunoașterea deplină în Grupa Terrierilor este datată de AKC în 2013. Rat Terrier-ul este a 178-a rasă a AKC.
• FCI nu gestionează Rat Terrier-ul: în nomenclatorul Federației Chinologice Internaționale rasa nu apare nici între cele recunoscute definitiv, nici între cele recunoscute provizoriu. Nu este o judecată asupra rasei, ci o consecință de structură: AKC și UKC nu sunt organizații chinologice naționale membre ale FCI.

Un contrast interesant: alți terrieri naționali prinzători de șobolani figurează în nomenclatorul FCI — Terrier Brasileiro, Ratonero Bodeguero Andaluz (nr. 371), Gos Rater Valencià (nr. 370), Prazsky Krysarik (nr. 363). Chestiunea nu ține deci de o „lipsă de respect față de prinzătorii de șobolani”, ci de geografia registrelor. Consecința practică pentru un proprietar din Europa: un Rat Terrier cu pedigriu AKC sau UKC nu are acces la expozițiile din sistemul FCI, iar actele trebuie căutate în afara lanțului cu care Europa este obișnuită.

Rat Terrier-ul este un câine robust și compact, cu păr neted și privire inteligentă. Arată atletic, dar nu grosolan. Standardul AKC (aprobat la 11 noiembrie 2009, în vigoare de la 1 iulie 2010) descrie rasa ca pe un câine solid, compact, de talie mică spre medie, cu blană bicoloră pătată, care dă impresia de eleganță și de condiție fizică și sugerează viteză, putere și echilibru. Separat, standardul prevede că cicatricile onorabile, precum și o pereche de canini sau incisivi rupți ori lipsă nu se consideră defect: este textul unui standard de rasă de lucru, nu de agrement.

Particularitatea principală a exteriorului sunt cele două varietăți de talie, iar granița dintre ele trece în ambele registre la treisprezece țoli la greabăn.

Trei detalii din acest tabel merită citite cu atenție, pentru că sunt sursa majorității erorilor care circulă online.

• Limita inferioară există numai la AKC. Un câine mai mare de șase luni care nu atinge 10 țoli sau depășește 18 este descalificat după standardul AKC. UKC nu stabilește nicio limită inferioară, iar o înălțime peste 19 țoli (48,3 cm) o încadrează la defecte, nu la descalificări.
• Sexele nu se separă. Nici AKC, nici UKC nu dau intervale separate pentru masculi și femele — spre deosebire de majoritatea raselor, aici pentru ambele sexe este scrisă aceeași scară.
• Greutatea nu este legată de varietate. Cele „4-8 kg pentru miniatură și 8-12 kg pentru standard” care se citesc peste tot nu provin din niciunul dintre standarde: UKC renunță deliberat la o cifră, iar AKC dă un singur interval pentru rasă.

Formatul corpului este descris cu precizii diferite. AKC spune că este ceva mai lung decât înalt și că membrele prea scurte sunt un defect grav. UKC pune o cifră: raportul dorit dintre lungimea corpului (de la prosternum la vârful feselor) și înălțimea la greabăn este de 10:9. Apoi urmează fraza care trasează granița cu o rasă întreagă: un câine cu picioare scurte, ale cărui proporții se abat semnificativ de la raportul 10:9, este lipsit de tip și trebuie descalificat.

Capul are formă de pană tocită, atât din profil, cât și din față. Urechile sunt în V, inserate pe marginea exterioară a craniului. Pot fi drepte, semi-drepte cu vârful căzut sau „în nasture” (button ears), iar standardul nu acordă preferință niciuneia dintre aceste variante; important este ca ambele urechi să se potrivească în formă și port atunci când câinele este atent. Urechea în trandafir la un câine atent este un defect. Urechile cupate sunt descalificare la AKC, urechile căzute la UKC. UKC adaugă o precizare proprie: portul urechii poate să nu se stabilizeze până la maturitate, de aceea câinii sub un an nu se penalizează pentru asemenea abateri.

Ochii sunt mici, ovali, inserați oblic și depărtați; culoarea merge de la cel mai închis căprui până la alună, în acord cu blana. Aici standardul AKC este deosebit de sever: orice albastru în ochi este descalificare, iar ochii cenușii sunt admiși doar la câinii albaștri și albastru-fani, la ceilalți fiind un defect grav. Dentiția: mușcătura în foarfece este preferată, cea în clește acceptată; UKC încadrează dinții lipsă, prognatismul și enognatismul la defecte.

Coada este admisă de standardul AKC în trei forme, fără preferință: tradițional scurtată între a doua și a treia vertebră, bobtail natural sau naturală și lungă, subțiindu-se spre jaret. Lungimea nu contează la judecare. Din 2004 UKC are o mențiune separată: întrucât cuparea cozilor și a urechilor este interzisă în mai multe țări, la nicio manifestare UKC un câine nu poate fi penalizat pentru coadă întreagă și urechi naturale.

Culoarea Rat Terrierilor este într-adevăr variabilă, dar nu nelimitată, iar aici primesc cumpărătorii cea mai multă dezinformare. Cerința de bază a AKC: orice variantă a desenului bălțat (pied), adică pete relativ mari de una sau mai multe culori în combinație cu albul. Culorile admise — cu sau fără însemne tan — sunt în principal negrul, precum și ciocolatiu, roșu, caisă, albastru, fan, tan, lămâie și alb. Stropitura, tickingul și marmorarea sunt obișnuite, deși un ticking prea abundent este nedorit; se admit nuanța sabelată și „creionarea” pe degete, ca și însemnele de bursuc. O „mască neagră” la un câine care nu are deloc negru în blană este un defect grav.

Esențialul despre alb este formulat mai precis decât obișnuita frază „albul este întotdeauna culoarea de bază”. Standardul cere doar ca albul să fie prezent și fixează un minim: o pată sau o dungă cu piele albă ori roz dedesubt, mai lată de un țol (2,5 cm). Mai puțin de un țol de alb în locul cel mai lat înseamnă descalificare. Se consideră de dorit ca albul să acopere între 10 și 90 la sută din corp, dar toate desenele — pete, plăci, stropi — sunt echivalente și niciunul nu are întâietate. Cazul câinelui complet alb, „bălțat extrem”, cu pielea doar pigmentată punctat, este prevăzut separat.

Și iată lista completă a descalificărilor. După AKC: înălțime sub 10 sau peste 18 țoli la un câine mai mare de șase luni; orice albastru în ochi; urechi cupate; lipsa totală a părului (nuditate genetică); orice urmă de păr frânt sau ondulat; culori uniforme în afară de alb; bicolore fără alb sau cu o pată albă mai îngustă de un țol; desen brindled sau merle. La UKC lista este și mai lungă: criptorhidie, răutate sau timiditate extremă, surditate unilaterală sau bilaterală, albinism, picioare scurte care încalcă raportul 10:9, urechi căzute, păr aspru sau frânt, păr lung, brindled, merle, absența albului și bicolor în care niciuna dintre culori nu este albul.

Aceasta este, probabil, cea mai importantă secțiune a întregului articol pentru un viitor cumpărător. Rat Terrieri merle se oferă spre vânzare — uneori sub denumiri precum „marmorat” sau „blue merle” — și sunt prezentați ca o raritate. În realitate merle este descalificat în ambele registre care gestionează rasa: și la AKC, și la UKC. Un astfel de câine nu poate fi prezentat în niciunul dintre ringurile lor.

Motivul nu este estetic. Merle nu este un simplu desen, ci efectul unei singure gene. În 2006, cercetători de la Texas A&M University au arătat că merle este provocat de inserția unui element scurt dispersat (un retrotranspozon SINE) în gena SILV (PMEL17) și că se transmite autosomal, cu dominanță incompletă. Aceeași lucrare notează că, atât cu o copie, cât și cu două copii ale alelei merle, câinii prezintă un spectru larg de anomalii auditive și oftalmologice, asemănătoare sindromului Waardenburg la om (Clark et al., PNAS, 2006).

Cât de larg — s-a măsurat în 2009. O echipă de la Louisiana State University a testat auzul prin potențiale evocate auditive de trunchi cerebral (testul BAER) la 153 de câini merle din rase diferite și a corelat rezultatul cu genotipul.

Sursa: Strain et al., Journal of Veterinary Internal Medicine, 2009. Diferența dintre rânduri este semnificativă statistic: câinii homozigoți pentru alela merle au fost surzi semnificativ mai des decât heterozigoții. O legătură cu sexul sau cu culoarea ochilor nu a fost evidențiată în acea lucrare.

Merle dublu apare într-un singur caz precis — când se împerechează doi câini merle. La segregarea mendeliană obișnuită, un sfert dintr-o astfel de fătare moștenește două copii ale alelei. Pentru cumpărător decurge o regulă simplă: dacă un crescător oferă un Rat Terrier merle, aveți de-a face cu un câine în afara standardului ambelor registre; iar dacă în pedigriu apare o împerechere „merle pe merle”, trebuie cerut rezultatul testului BAER pentru fiecare cățel. Nu întâmplător Rat Terrier Club of America păstrează BAER pe lista examinărilor suplimentare, iar UKC merge până la a încadra surditatea unilaterală și bilaterală la descalificări.

Mulți confundă această rasă cu alți terrieri mici, dar Rat Terrier-ul are un set unic de trăsături. Paragraful despre temperament din standardul AKC este scurt și grăitor: ager la observație, devotat, plin de energie, dar în același timp ușor de dresat și ascultător la comandă. Urmează un detaliu important pentru conviețuirea cu alți câini: Rat Terrier-ul este o rasă non-sparring, adică asemenea câini nu sunt puși față în față pe ring, cum se procedează cu o parte dintre terrieri. În general este prietenos cu ceilalți câini, dar poate fi rezervat cu oamenii străini. Supunerea nu este considerată de standard un defect, în schimb agresivitatea deschisă și timiditatea excesivă se penalizează. UKC descrie asta ca pe o „dublă personalitate”: un vânător neînfricat și tenace, cu o energie aparent inepuizabilă — și totodată un tovarăș neobișnuit de prietenos, care se înțelege bine cu copiii, cu alți câini și chiar cu pisicile.

Este într-adevăr un câine cu buton „pornit/oprit”. Afară este un atlet neobosit, gata să alerge ore în șir după o minge, dar acasă le place să se ghemuiască pe canapea lângă stăpân. AKC îl numește pe Rat Terrier unul dintre cei mai calmi dintre terrieri — dar precizează imediat că sunt totuși câini cu energie ridicată, care au nevoie de efort, de plimbări zilnice și de multă companie.

• Inteligența: Sunt neobișnuit de deștepți și învață repede, dar pot fi încăpățânați.
• Socializarea: Se înțeleg bine cu alți câini dacă au crescut împreună. Totuși, din cauza instinctului puternic de vânătoare, animalele mici (popândăi, hamsteri, șobolani) vor fi mereu privite ca pradă.
• Relația cu oamenii: Este o rasă foarte orientată spre om. Simt intuitiv starea stăpânului; AKC îi descrie ca pe niște câini neobișnuit de sensibili și intuitivi, care lucrează pentru laudă.
• Libertatea la plimbare: AKC formulează fără echivoc — Rat Terrier-ul nu trebuie lăsat liber în afara unui spațiu împrejmuit, pentru că cei mai mulți nu vor rezista să nu urmărească o pisică străină sau o veveriță.

Despre popularitate: după statisticile de înregistrare ale AKC, Rat Terrier-ul ocupa locul 81 din 210 rase în 2024 și locul 84 în 2025. Nu este așadar o raritate în SUA, dar nici o rasă de masă.

Rat Terrier-ul este un soldat universal. Standardul AKC îi rezumă destinația într-o frază: câine de companie polivalent, capabil să vâneze rozătoare și dăunători deasupra și sub pământ și să gonească vânat mic. Instinctele sale de vânător sunt puternice, dar funcționează diferit față de rasele strict specializate. De exemplu, dacă Copoiul Estonian este creat pentru urmărirea îndelungată a vânatului după miros și cu glas, Rat Terrier-ul lucrează „din ochi” și „din nas” pe distanțe scurte, atacând fulgerător prada în vizuini sau la suprafață. Nu va goni un iepure kilometri întregi — sarcina lui este să găsească și să neutralizeze aici și acum.

Nu este o declarație: ambele registre consemnează că munca urmează. UKC scrie în standard că mulți Rat Terrieri sunt folosiți și azi ca prinzători de șobolani și vânători de veverițe, mai ales în Sudul SUA. AKC a admis rasa la probele de vizuină earthdog de la 1 septembrie 2006, iar la probele de însoțitor (ascultare, agility, rally) de la 1 ianuarie 2006. Condiția de lucru este cerută de ambele standarde la propriu: câinii se prezintă într-o formă fermă, musculoasă, iar UKC încadrează obezitatea la defectele de exterior, la egalitate cu talia excesivă.

Cât despre calitățile de pază, Rat Terrier-ul este o „alarmă” excelentă. Sunt vigilenți și curajoși. Desigur, fizic nu vor putea opri un răufăcător așa cum ar face-o un puternic Ciobănesc de Moscova, dar niciun foșnet la ușă nu va trece neobservat. Sarcina lor este să-l avertizeze pe proprietar, iar cu asta se descurcă excelent.

Particularitățile dresajului

Dresarea acestei rase este o plăcere, dacă ați găsit abordarea potrivită. Nu suportă drilul și asprimea; AKC notează explicit că rasa este neobișnuit de sensibilă și intuitivă, trăiește din aprobarea stăpânului și răspunde repede la metodele pozitive. Cea mai bună metodă este întărirea pozitivă (recompense, joc, laudă). Țineți cont de următoarele:

• Ședințe scurte: Rat Terrierii se plictisesc repede de repetițiile monotone.
• Socializare timpurie: Faceți-i cunoștință cățelului cu oameni, sunete și suprafețe diferite cât mai devreme; AKC recomandă cursurile pentru cățeluși ca parte firească a creșterii.
• Controlul instinctelor: Acordați o atenție specială comenzilor „Vino” și „Lasă”, pentru că la vederea unei veverițe câinele poate „surzi”.
• Sportul ca supapă: rasa se realizează bine în agility, ascultare și rally — și are acces oficial la ele în AKC.

Această rasă se potrivește celor care nu vor să piardă ore cu toaletarea. Părul Rat Terrier-ului este scurt, des și lipit de corp, deci cere o îngrijire minimă — capitolul despre toaletare al AKC încape în câteva rânduri.

• Periatul: Este de ajuns o dată pe săptămână cu o perie moale sau cu o mănușă de cauciuc, pentru a îndepărta părul mort. Rasa năpârlește sezonier, iar pentru acea perioadă AKC recomandă trecerea la un instrument de năpârlire sau la o perie-țesală de cauciuc.
• Baia: Aproximativ o dată pe lună sau mai rar, în funcție de felul de viață al câinelui. Spălatul prea des poate usca pielea.
• Ghearele: Tăiere cel puțin o dată pe lună — ghearele prea lungi dor. Dacă se tocesc pe asfalt, intervalul poate fi mai lung.
• Urechile: De verificat săptămânal și de îndepărtat excesul de ceară și murdăria, care pot provoca inflamație.
• Dinții: AKC recomandă periajul zilnic, cu pastă pentru câini. Periajul regulat ajută la evitarea tartrului, la care terrierii mici sunt predispuși.
• Mustățile nu se taie: ambele standarde interzic explicit îndepărtarea vibriselor. Un amănunt, dar care deosebește pregătirea unui Rat Terrier de cea a multor rase de expoziție.

Separat, despre frig. Părul descris de standarde este scurt și bine lipit de corp, fără nicio rezervă de izolare; este o rasă creată pentru muncă în climatul cald al Sudului american. Iarna au neapărat nevoie de haine pentru plimbări, iar traiul afară, în padoc, nu i se potrivește Rat Terrier-ului și dintr-un alt motiv — este o rasă marcat socială, care suportă greu izolarea de oameni.

Adesea viitorii proprietari ezită între câteva rase de terrieri. Pentru a ușura alegerea, merită să înțelegeți diferențele cheie. De exemplu, dacă îl comparăm cu populara rudă, Jack Russell Terrier-ul este de obicei mai insistent, mai zgomotos și necesită și mai multă experiență în educație, în timp ce Rat Terrier-ul are un caracter ceva mai blând — și, spre deosebire de o serie de terrieri, este judecat ca rasă non-sparring.

Teddy Roosevelt Terrier: nu o „varietate”, ci o rasă separată

Aici confuzia este cea mai mare și are o explicație documentată. Potrivit notei istorice a AKC, Teddy Roosevelt Terrier a fost la început o varietate a Rat Terrier-ului: exemplarele cu picioare scurte se numeau „tipul B”, cele cu picioare lungi „tipul A”. În anii 1990 crescătorii au lucrat la separarea lor în două rase, iar la 1 ianuarie 1999 UKC le-a recunoscut pe amândouă — în aceeași zi. Varietatea cu picioare scurte a fost numită în onoarea președintelui Theodore Roosevelt.

Consecința practică a acestei separări este scrisă direct în standard: UKC descalifică Rat Terrier-ul cu picioare scurte ale cărui proporții se abat semnificativ de la raportul 10:9. Cu alte cuvinte, „Rat Terrier-ul cu picioare scurte” nu există ca variantă în sistemul UKC — este deja altă rasă. Iar diferențele nu se opresc aici.

Cel mai interesant rând al acestui tabel este ultimul test. Condrodistrofia, adică scurtarea membrelor, este determinată la câini de o retrogenă FGF4 de pe cromozomul 12. În lucrarea lui Brown et al. (PNAS, 2017) aceeași retrogenă dă un raport al șanselor de 51,23 (interval de încredere 95 %: 46,69-56,20) pentru boala discului intervertebral. Pe scurt: trăsătura care îl face pe Teddy scurt pe picioare și cea care crește riscul de probleme la spate sunt unul și același eveniment genetic. La Rat Terrier, CDDY/IVDD figurează pe lista clubului „rar, dar de urmărit”; la Teddy, testul ADN corespunzător este deja recomandat de AKC. Standardul UKC al lui Teddy (redactarea din 2 ianuarie 2023) mai adaugă două detalii: rasa se maturizează lent, până la doi-trei ani, iar durata de viață așteptată este dată în standard ca fiind de 15-16 ani.

Toy Fox Terrier: un strămoș comun, nu o descendență

O altă rudă apropiată este Toy Fox Terrier-ul american. Afirmația răspândită potrivit căreia Toy Fox Terrier-ul „s-a separat de Rat Terrieri ca versiune mai mică și decorativă” nu se potrivește cu felul în care AKC însuși descrie originea rasei. Potrivit lui, Toy Fox Terrier-ul a fost creat la începutul secolului XX de crescători americani de Fox Terrieri cu păr neted, care încrucișau cei mai mici cățeluși din fătări cu rase de agrement — Chihuahua, ogarul italian, pinscherul pitic; rasa a fost fixată în anii 1930, iar în 2003 AKC a recunoscut-o ca a 148-a rasă a sa, încadrând-o la Grupa Toy. Un strămoș comun Rat Terrier-ul și Toy Fox Terrier-ul chiar au — Fox Terrier-ul cu păr neted — dar acesta este tocmai un strămoș comun, nu descendența unei rase din cealaltă.

Ce împart cu adevărat este genetica ochiului. În lucrarea deja citată a lui Gould et al. (2011), atât Rat Terrier-ul, cât și Toy Fox Terrier-ul se numără printre rasele la care s-au găsit câini homozigoți și bolnavi clinic de PLL, purtători ai aceleiași mutații ADAMTS17. Iar în recomandările AKC pentru Toy Fox Terrier testul ADN pentru PLL apare și el — alături de rotule și de tiroidă.

Terrier-ul american fără păr: aici descendența este directă

Este interesant de menționat și Terrier-ul american fără păr. Această rasă a apărut într-adevăr din Rat Terrieri, iar evenimentul este documentat până la an și la localitate. În 1972, la Trout, în Louisiana, într-o fătare de Rat Terrieri de talie medie, din părinți acoperiți normal cu păr, s-a născut un cățel fără păr. Soții Edwin și Willie Scott au numit-o pe femelă Josephine; din ea și din urmașii ei a pornit o rasă distinctă. AKC a înscris Terrier-ul american fără păr în Foundation Stock Service în octombrie 2011, iar recunoașterea deplină a venit în ianuarie 2016.

Două detalii merită știute înainte de a considera varianta fără păr drept „Rat Terrier-ul pentru alergici”. În primul rând, cățeii fără păr se nasc cu un așa-numit puf de naștere, care cade în câteva săptămâni. În al doilea rând, deși AKC încadrează rasa la câinii pentru alergici, tot el precizează: nu năpârlesc și nu fac purici, în schimb elimină celule de piele. Absența blănii nu înlătură deci toate sursele de alergeni, iar decizia se verifică mai bine în practică decât după o categorie din îndrumar. Detaliul simetric dinspre Rat Terrier: propriul său standard AKC încadrează lipsa totală genetică a părului la descalificări — un cățel fără păr într-o fătare de Rat Terrieri rămâne așadar, prin definiție, în afara standardului rasei sale.

Avantaje

• Talie compactă, comodă pentru apartament și pentru călătorii.
• Inteligență ridicată și capacitate de învățare.
• Limita superioară a duratei de viață după datele de referință ale AKC este ridicată — interval de 12-18 ani.
• Îngrijire ușoară a blănii.
• Aproape că nu au mirosul specific de „câine”.
• Program transparent de examinări: testele obligatorii ale clubului sunt publicate nominal, așa că un crescător se verifică ușor.

Dezavantaje

• Nivel ridicat de energie — au nevoie de plimbări active.
• Instinctul de vânătoare poate crea probleme cu alte animale mici.
• Înclinația de a săpa gropi în grădină (o au în sânge).
• Pot fi precauți cu străinii, ceea ce cere socializare.
• Rasă în afara sistemului FCI — pentru un proprietar european asta limitează traseele de expoziție și de creștere.
• Cățeii merle prezentați ca o „raritate” sunt de fapt descalificați de ambele registre.

1. Proprietari celebri: În afară de Theodore Roosevelt, printre admiratorii rasei s-au numărat scriitorul William Faulkner și multe vedete de la Hollywood din secolul trecut.
2. Bobtail-uri înnăscute: coada scurtă de la natură este recunoscută de standardul AKC la egalitate cu cea scurtată și cu cea naturală lungă, iar lungimea cozii nu contează la judecare.
3. Cicatricile onorabile nu sunt defect: standardul permite explicit cicatricile și chiar o pereche de canini sau incisivi rupți ori lipsă — urme ale unui trecut de lucru.
4. Rasă de origine: din Rat Terrier descinde Terrier-ul american fără păr — singura rasă fără păr apărută în SUA.

Este Rat Terrier-ul potrivit pentru o familie cu copii?
Da, este o alegere excelentă pentru familiile cu copii de vârstă școlară. Sunt jucăuși și răbdători. Cu cei mici trebuie totuși să fiți atenți — câinele nu suportă manevrele brutale și poate mârâi dacă i se face rău.

Năpârlesc mult?
Năpârlirea este moderată și sezonieră. Nu este câinele de la care părul zboară în ghemotoace prin apartament, dar firele scurte și ascuțite se pot înfige în tapițeria mobilei.

Poate trăi un Rat Terrier afară, într-un padoc?
Categoric nu. Părul este scurt și bine lipit de corp, fără rezervă de izolare, de aceea suferă mult de frig. În plus, este o rasă socială, care suferă fără contact uman. Iarna au neapărat nevoie de haine pentru plimbări.

Cum suportă singurătatea?
Rat Terrierii pot rămâne singuri acasă, dacă sunt obișnuiți cu asta. Totuși, dacă sunt lăsați mult timp fără jucării și fără activitate, își pot găsi singuri o distracție — de exemplu să roadă pantofi sau mobilă.

Ce trebuie cerut crescătorului?
Rezultatele celor patru examinări obligatorii ale clubului pentru ambii părinți: inimă, șolduri, rotule și testul ADN pentru PLL. Dacă în pedigriu apare merle — în plus, rezultatul testului auditiv BAER.