Istoria rasei: de la faraoni până în prezent
Acești câini neobișnuiți au fost creați de însăși natura, fără intervenția de selecție a omului. Acest lucru îi plasează în rândul așa-numitelor rase „primitive” (în sens chinologic, aceasta înseamnă „primordial”, nu „simplu”). Se consideră că Basenji sunt unii dintre cei mai vechi câini de pe Pământ. Imaginile lor au fost găsite pe basoreliefurile din mormintele faraonilor Egiptului Antic, în special în mormântul lui Tutankhamon. S-au păstrat chiar și mumii atent îmbălsămate ale acestor câini, ceea ce atestă statutul lor înalt - erau considerați talismane vii și daruri prețioase. Istoric, ei sunt foarte apropiați de o altă rasă antică - Câinele Faraonului, deși căile lor de dezvoltare s-au separat acum mii de ani.
După declinul civilizației egiptene, urmele acestor câini s-au pierdut, dar, după cum s-a dovedit, ei au continuat să trăiască în țările din Africa Centrală și de Vest, în amonte pe Nil. Se crede că acești câini au trăit alături de triburile de pigmei și alte popoare care locuiau în pădurile dese ale Africii. Acolo îndeplineau rolul de ajutoare indispensabile la vânătoare.
În Europa, Basenji a fost prezentat pentru prima dată la expoziția Crufts în 1895; la acea vreme erau numiți „câini de junglă” sau „terrieri de Congo”. Din păcate, primele încercări de a-i aduce în Lumea Veche s-au încheiat tragic - câinii mureau de jigodie, față de care nu aveau imunitate. Numele de „Basenji” a apărut mult mai târziu. Cuvântul „Basenji”, în traducere dintr-un dialect al popoarelor din Congo, înseamnă „câine care sare în sus și în jos” sau „ființă a pădurii”.
Din cele mai vechi timpuri, triburile din Africa foloseau acești câini la vânătoarea prin hăituire a vânatului, maimuțelor, șobolanilor mari de stuf și chiar a antilopelor. Pentru a vedea prada în iarba înaltă de elefant, Basenji sar sus (fac o „lumânare”), de unde a și apărut această denumire. Creșterea intenționată și, cel mai important, de succes a câinilor din această rasă a început abia în anii '30 ai secolului XX în Anglia, iar ulterior și în SUA. Federația Chinologică Internațională (FCI) a recunoscut și a aprobat definitiv standardul Basenji în 1964 (cu modificări).
Cum arată un Basenji: descrierea aspectului și standardul
Basenji este un câine de talie mică, cu o constituție ușoară, aristocratică și surprinzător de proporțională. Este întruchiparea grației și atletismului într-un format compact. Mișcările lor sunt ușoare, ca ale unei gazele, cu pas lung.
- Capul: Frumos sculptat, se îngustează spre nas. Craniul este plat, moderat de lat. „Cireașa de pe tort” sunt ridurile fine de pe frunte, care apar din abundență la Basenji atunci când este interesat sau concentrat asupra a ceva, oferindu-i o expresie „îngrijorată”.
- Urechile: Ridicate, prinse sus, de dimensiuni mici, cu vârfuri ascuțite. Sunt ușor aplecate înainte, ca o glugă de cobră, ceea ce conferă botului o expresie atentă.
- Ochii: De formă migdalată, așezați oblic, de culoare închisă. Privirea este inteligentă, misterioasă și pătrunzătoare.
- Corpul: Gâtul este destul de lung, puternic, cu o ceafă frumoasă, trecând lin într-un spate drept și scurt. Cutia toracică este adâncă, ovală, cu coaste proeminente, ceea ce indică rezistență. Abdomenul este vizibil supt, formând o siluetă elegantă.
- Coada: Este indicatorul purității rasei și al stării de spirit. Prinsă sus, oasele bazinului depășesc linia rădăcinii cozii. Este strâns răsucită într-un inel simplu sau dublu și lipită strâns de crupă.
- Membrele: Drepte, cu osatură fină, dar puternice. Labele sunt compacte, ovale, nu „lăbărțate”, cu pernuțe groase.
Variații de culoare
Blana este fină, foare moale, scurtă și bine lipită de corp. Strălucește în soare ca arama. Standardul evidențiază tipuri clare de culori:
- Roșu cu alb: Culoare roșcată intensă.
- Negru cu alb: Negru profund, fără nuanțe de maro.
- Tricolor: Negru cu alb și pete roșcate strălucitoare deasupra ochilor (așa-numitele „semințe de pepene”), pe pomeți și lângă coadă.
- Tigrat: Dungi negre pe fond roșcat (cea mai recent recunoscută culoare).
Detaliu important: pe piept, vârful cozii și labe trebuie să fie obligatoriu culoarea albă. Albe pot fi, de asemenea, gulerul, o dungă pe cap și parțial membrele, dar albul nu trebuie să domine niciodată culoarea de bază.
