Istoria originii câinelui de munte Bernez
Istoria ciobănescului de Berna își are rădăcinile în antichitate. Se crede că strămoșii lor au fost molossi romani — câini mari de luptă, care au ajuns pe teritoriul Elveției de astăzi (Helveția) odată cu legiunile lui Caesar, cu peste 2000 de ani în urmă. De-a lungul timpului, acești câini s-au încrucișat cu rasele locale de ciobănești, adaptându-se la condițiile aspre ale munților Alpi. Timp de secole, au servit cu credință fermierii elvețieni, îndeplinind cele mai diverse sarcini.
Inițial, acești câini erau numiți „Dürrbächleri”, după numele micului oraș Dürrbach, de lângă Berna, unde erau deosebit de răspândiți. Erau câini de fermă universali: păzeau vitele și proprietățile, ajutau la deplasarea cirezilor de vaci de la pășuni la ferme, iar datorită forței și rezistenței lor, erau înhămați la căruțe pentru a transporta bidoane cu lapte și brânză la vânzare. Blana lor densă, tricoloră, îi proteja de frigul aspru.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea altor rase, cum ar fi Saint Bernard, populația de Dürrbächleri a început să scadă. Renașterea rasei este legată de numele lui Franz Schertenleib. În 1892, el a fost atât de impresionat de inteligența și frumusețea acestor câini, încât și-a propus să-i salveze și să-i popularizeze. Împreună cu profesorul Albert Heim, un geolog și un mare entuziast al raselor elvețiene, au început o muncă de selecție metodică.
În 1904, Dürrbächleri au fost prezentați pentru prima dată la o expoziție în Berna. În 1907, a fost înființat primul club al rasei și tot atunci s-a propus schimbarea numelui în „Ciobănescul de Berna” (Berner Sennenhund), pentru a le sublinia originea și legătura cu ceilalți ciobănești elvețieni. În 1910, la expoziția din Burgdorf, au fost deja prezentați 107 câini. De atunci, popularitatea rasei a început să crească rapid nu doar în Elveția, ci și în întreaga Europă și America. Astăzi, Ciobănescul de Berna este un favorit al milioanelor de oameni din întreaga lume, deși scopul său principal s-a schimbat de la câine de muncă la câine de companie.
Standardul rasei și aspectul exterior
Câinele de munte Bernez este un câine mare, puternic, dar armonios construit, cu o blană lungă și lucioasă. Aspectul său emană forță, calm și bunăvoință. Caracteristicile principale, conform standardului FCI nr. 45, sunt:
- Capul: Puternic, proporțional cu corpul. Craniul, privit din profil și din față, este ușor rotunjit. Stopul este bine marcat, dar nu abrupt.
- Botul: Puternic, drept, de lungime medie. Nasul mare, de culoare neagră. Buzele sunt strânse și negre.
- Ochii: Maro închis, în formă de migdală, cu o expresie inteligentă și blândă. Pleoapele sunt strânse.
- Urechile: De mărime medie, triunghiulare, prinse sus. În repaus, atârnă, aderând la cap. Când câinele este alert, partea din spate a urechilor se ridică, iar marginea din față rămâne lipită de cap.
- Corpul: Robust și compact. Raportul dintre înălțimea la greabăn și lungimea corpului este de aproximativ 9:10. Gâtul este puternic și musculos. Pieptul larg și adânc, ajungând până la coate. Spatele este drept și puternic.
- Coada: Lungă, stufoasă, ajunge la jaret. În repaus, este atârnată, iar în mișcare se poate ridica la nivelul spatelui sau puțin mai sus.
- Blana: Lungă, lucioasă, dreaptă sau ușor ondulată, cu un subpar dens.
- Culoarea: Caracteristică, tricoloră. Culoarea de bază este un negru intens. Marcajele roșu-maronii, luminoase și saturate, sunt situate pe obraji, deasupra ochilor, pe toate cele patru labe și pe piept. Marcajele albe sunt simetrice: o linie pe cap (care nu ar trebui să atingă petele de deasupra ochilor), o „cravată” albă pe gât și piept. Sunt de dorit „șosete” albe pe labe și vârful alb al cozii.
