Istoria rasei și originea
Istoria Spitzului German Mic își are rădăcinile în antichitatea profundă, și aceasta nu este o exagerare artistică. Imaginile unor câini străvechi, anatomic foarte asemănători cu spitzii moderni, au fost găsite de arheologi în multe locuri din lume: în Asia Centrală și de Sud, în Europa, în Egipt, în China și chiar în Madagascar. Acest lucru permite concluzia că patrupezii de tip spitz erau răspândiți în aproape toate colțurile planetei și sunt una dintre cele mai vechi forme de câini domestici.
Majoritatea specialiștilor chinologi susțin teoria că strămoșii direcți ai acestor câini au fost câinii de turbărie (Canis familiaris palustris), ale căror rămășițe au fost găsite în așezările lacustre din epoca de piatră. Mai târziu, descendenții lor au devenit cunoscuți ca „spitzi de așezare”. Tocmai de aceea, chiar și într-un Kleinspitz cu aspect drăgălaș se poate trezi uneori un caracter deloc simplu și serios, specific strămoșilor săi sălbatici. Există ipoteza că rudele îndepărtate ale spitzilor sunt lupii, ceea ce explică ierarhia lor de haită dezvoltată și vocalizarea.
Patria oficială de origine și standardizare a acestor câini este Germania. Tocmai chinologii germani au sistematizat toată diversitatea spitzilor, împărțindu-i în categorii de talie. Acest eveniment a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1899 a fost creată asociația „Verein für Deutsche Spitze”, care a elaborat standardele pnetru întregul grup de spitzi în funcție de mărimea și culoarea lor. Până atunci, împărțirea era destul de convențională: spitzii mari erau folosiți pentru paza podgoriilor și barjelor, iar exemplarele mai mici - ca animale de companie de interior („căței de damă”) și sonerii care anunțau sosirea oaspeților.
Trebuie remarcat faptul că, genetic, Kleinspitzul este o rudă apropiată a altor spitzi europeni. De exemplu, are rădăcini comune cu o rasă precum Ciobănescul Islandez, care a păstrat de asemenea aspectul primitiv de spitz. Iar dacă ne uităm spre sudul Europei, putem găsi asemănări cu Volpino Italiano - varianta italiană a spitzului mic, care s-a dezvoltat în paralel.
Cum arată Spitzul German Mic: standarde de aspect
Spitzul German Mic este un cățel cu format pătrat, compact, de talie mică, dar cu o osatură solidă. El nu ar trebui să pară rafinat sau fragil, ca de exemplu un Toy Terrier. Frumusețea sa constă în armonia blănii pufoase și a posturii încrezătoare.
Capul și botul
Capul la Kleinspitz este de mărime medie, în formă de pană, iar privit de sus amintește de cel de vulpe. Craniul este lat în spate și se îngustează spre nas. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este moderat exprimată, nu atât de bruscă ca la pomeranieni, dar nici ștearsă. Botul este armonios, nu prea lung, dar nici „turtit”.
- Nasul: Trufa nasului este de dimensiuni mici, rotundă, predominant de culoare neagră. La câinii de culoare maro, nasul poate fi maro închis.
- Ochii: De mărime medie, migdalați sau ușor ovali, de culoare închisă. Privirea este inteligentă, vie și puțin șireată. Pleoapele au pigmentație neagră (la cei maro - maro).
- Urechile: Aceasta este cartea de vizită a rasei. Sunt mici, prinse sus și aproape una de alta, de formă triunghiulară cu vârfuri ascuțite și rigide. Urechile stau întotdeauna vertical, ceea ce conferă câinelui un aspect îndrăzneț.
- Dinții: Fălcile sunt dezvoltate, mușcătura în foarfecă (dinții superiori îi acoperă strâns pe cei inferiori). La spitzii mici se admite lipsa câtorva premolari, deși dantura completă este apreciată mai mult.
Corpul și membrele
Gâtul este de lungime medie, fără salbă, acoperit de o coamă deasă, ceea ce îl face vizual mai scurt și mai puternic. Spatele este scurt, drept și solid. Zona lombară este scurtă și lată. Cutia toracică este adâncă, cu coaste bine arcuite, ceea ce este important pentru rezistență. Abdomenul este moderat supt.
Coada - o altă mândrie a spitzului. Este prinsă sus, purtată peste spate și rulată într-un inel strâns (uneori dublu). Coada este acoperită cu o blană foarte deasă, lungă și luxuriantă, motiv pentru care seamănă cu un pompon sau o floare.
Membrele sunt drepte, paralele între ele, cu unghiuri articulare bune, ceea ce asigură câinelui mișcări ușoare și elastice. Labele sunt „de pisică” - mici, rotunde, strânse în ghem. Ghearele și pernițele sunt predominant negre.
Blana și culoarea
Învelișul pilos al Kleinspitzului este format din două straturi: părul de acoperire lung, drept și aspru și subpărul des, moale și vătuit, care susține firul de protecție, nepermițându-i să se lipească de corp. Tocmai datorită acestui fapt, spitzul arată ca un glob pufos. Pe cap, urechi și partea anterioară a membrelor, părul este scurt și catifelat (la atingere). Pe gât - un „guler” bogat, pe picioarele din spate - „pantaloni” ampli.
Standardul recunoaște o paletă variată de culori:
- Negru: Subpărul și pielea trebuie să fie închise la culoare, negru lăcuit fără pete albe sau roșcate.
- Maro: O nuanță uniformă de ciocolată neagră.
- Alb: Culoare albă pură, fără îngălbenire, mai ales în spatele urechilor.
- Portocaliu (Orange): Culoare uniformă de intensitate medie, una dintre cele mai populare.
- Lupiu (Gri-vărgat): Gri-argintiu cu vârfurile firelor de păr negre (ca la Keeshond, dar se întâlnește mai rar la cei mici).
- Alte culori: Aici intră crem, crem-zibelină, orange-zibelină, negru cu arămiu și pătat (parti-color). La câinii pătați, fondul principal trebuie să fie alb.
