Istoria originii Bobtailului Japonez
Istoria Bobtailului Japonez își are rădăcinile în antichitatea profundă. Se consideră că pisicile cu cozi scurte au ajuns în Japonia din Asia (probabil din China sau Coreea) acum peste 1000 de ani. Există dovezi că au fost aduse de călugări budiști pentru a proteja sulurile valoroase de rozătoare. Cu timpul, aceste pisici s-au răspândit în toată Japonia, devenind o parte integrantă a culturii și folclorului local.
De-a lungul secolelor, rasa s-a dezvoltat în mod natural pe insulele japoneze, izolată de lumea exterioară. Mutația responsabilă pentru coada scurtă este recesivă, motiv pentru care s-a fixat în populație. Spre deosebire de multe alte rase, Bobtailul Japonez nu este rezultatul unei selecții deliberate umane până la mijlocul secolului XX. Este o rasă naturală, care și-a păstrat unicitatea.
În arta și legendele japoneze, se întâlnesc frecvent imagini ale pisicilor cu cozi scurte. Cel mai cunoscut exemplu este „Maneki-neko” – o figurină a unei pisici care face semn cu lăbuța, despre care se crede că aduce noroc și bogăție. Adesea, prototipul pentru Maneki-neko a fost chiar Bobtailul Japonez, în special cel cu blană tricoloră (Mi-Ke).
În afara Japoniei, rasa a devenit cunoscută abia după Al Doilea Război Mondial. Militarii americani și familiile lor au adus aceste pisici neobișnuite în SUA. Prima crescătoare oficială care a început creșterea direcționată a Bobtailului Japonez în SUA este considerată Elizabeth Freret, în 1968. Datorită eforturilor ei și ale altor entuziaști, rasa a început să câștige popularitate.
Asociația Crescătorilor de Pisici (CFA) a recunoscut Bobtailul Japonez cu păr scurt în 1976, iar pe cel cu păr lung în 1993. Astăzi, această rasă este recunoscută de toate organizațiile felinologice majore din lume, deși în afara Japoniei și Americii de Nord, rămâne încă relativ rară.
Cum arată Bobtailul Japonez: standard și particularități ale aspectului fizic
Bobtailul Japonez este o pisică de talie medie, cu o musculatură elegantă, dar bine dezvoltată. Corpul este alungit, zvelt, dar nu fragil. Picioarele posterioare sunt vizibil mai lungi decât cele anterioare, ceea ce îi conferă un mers „săltat” caracteristic și o capacitate de săritură incredibilă. Lăbuțele sunt ovale, îngrijite.
Capul are forma unui triunghi echilateral cu linii blânde, pomeți înalți și un „pinch” (îngustare) vizibil la pernițele mustăților. Nasul este lung și drept. Urechile sunt mari, larg depărtate, drepte, conferind pisicii un aspect alert. Ochii sunt mari, ovali, expresivi, plasați ușor oblic. Culoarea ochilor trebuie să se armonizeze cu cea a blănii. Sunt permise toate culorile, inclusiv albastru și auriu. Heterocromia (ochi de culori diferite) este o caracteristică permisă și chiar de dorit, în special la pisicile albe și bicolore.
Cea mai distinctivă trăsătură a Bobtailului Japonez este coada sa. Aceasta este scurtă, de obicei între 2,5 și 8 cm în stare întinsă (deși îndreptarea completă este imposibilă din cauza structurii vertebrelor). Coada poate fi dreaptă, curbată sau poate avea mai multe îndoituri, dar este întotdeauna acoperită cu blană lungă, ceea ce o face să semene cu un pompon sau cu o codiță de iepure. Important: structura cozii este unică pentru fiecare pisică în parte, asemenea amprentei digitale la om. Gena responsabilă pentru coada scurtă la Bobtailul Japonez este recesivă și nu este asociată cu probleme ale coloanei vertebrale, spre deosebire de alte rase (de exemplu, Manx).
Există două varietăți de blană:
- Bobtail Japonez cu păr scurt: Blana este de lungime medie, moale, mătăsoasă, lipită de corp, practic fără subpar.
- Bobtail Japonez cu păr lung: Blana este de la lungime medie la lungă, moale și mătăsoasă, de asemenea cu subpar minimal. Blana mai lungă formează „pantaloni” pe picioarele posterioare, un guler pufos și un pompon bogat pe coadă. În ciuda lungimii, blana Bobtailului cu păr lung nu are tendința de a se încurca puternic.
Culoare: Sunt permise practic toate culorile genetic posibile și combinațiile lor, atât solide, cât și cu alb (bicolore, van, arlechin), precum și tabby. Cea mai tradițională și valoroasă este considerată culoarea tricoloră – „Mi-Ke” (alb cu pete clare de negru și roșcat/crem). Anume aceste pisici sunt cel mai adesea asociate cu figurinele Maneki-neko. Este important ca culorile să fie vii și contrastante.
Caracteristică · 8
| Caracteristică | Descrierea standardului (CFA) |
|---|---|
| Corp | De talie medie, elegant, musculos, alungit. Picioarele posterioare mai lungi decât cele anterioare. |
| Cap | Triunghi echilateral, pomeți înalți, nas lung și drept, pernițe ale mustăților pronunțate. |
| Urechi | Mari, drepte, larg depărtate, alerte. |
| Ochi | Mari, ovali, expresivi, ușor oblici. Culoarea se armonizează cu blana, heterocromia este permisă. |
| Coadă | Scurtă (2,5–8 cm), vizibilă deasupra liniei spatelui, poate fi dreaptă, curbată, răsucită. Acoperită cu blană ce formează un pompon. Unică pentru fiecare individ. |
| Blană (păr scurt) | De lungime medie, moale, mătăsoasă, fără subpar. |
| Blană (păr lung) | De la medie la lungă, moale, mătăsoasă, subpar minimal. Formează „pantaloni”, guler. |
| Culoare | Orice culoare, cu excepția tipurilor siamez și abisinian. Se acordă preferință culorilor vii, contrastante, în special Mi-Ke. |
