Istoria rasei
În Europa și în țările vecine, puțini știu despre acești câini minunați, deși situația se schimbă în ultima vreme. În zona noastră încă nu sunt atât de mulți crescători care se ocupă profesionist de reproducerea lor, dar la expoziții acești norișori albi apar regulat și cuceresc inimile tot mai multor iubitori de animale cu fiecare zi ce trece.
Originea exactă a acestei rase este învăluită într-un anumit mister. Cea mai răspândită teorie spune că strămoșul Spitzului Japonez a fost Marele Spitz German de culoare albă. Se crede că acești câini au fost aduși în Japonia prin Siberia și nord-estul Chinei în jurul anului 1920. Această rută de migrație explică rezistența rasei la frig.
În următorii 15 ani (până în 1935), în Japonia au fost importați activ Spizi albi din diferite colțuri ale lumii: SUA, Canada, Australia și China. Selecționerii locali au ales cu grijă cei mai buni reprezentanți și i-au încrucișat între ei, având ca scop crearea unui Spitz ideal, perfecționat - mai mic decât analogii europeni, dar mai robust și mai elegant. Ca rezultat al acestei munci am obținut Nihon Supittsu modern.
În 1948, Clubul Canin Japonez a redactat primul standard oficial al acestei rase. Acești câini au devenit extrem de populari în patria lor. Totuși, în anii '70, interesul localnicilor pentru Spitzii Japonezi a scăzut puțin din cauza modei pentru alte rase. Din fericire, până atunci câinii începuseră să fie exportați activ în Suedia, Anglia, Finlanda. Tocmai în aceste țări Spitzii Japonezi și-au găsit „al doilea suflu” și au început să cucerească lumea.
Cum arată Spitzul Japonez (Nihon Supittsu): descrierea aspectului
Spitzul Japonez este întruchiparea armoniei. Este un câine cu o constituție proporțională, care radiază energie și demnitate. Principala sa mândrie este blana de un alb strălucitor, care stă ridicată, creând efectul unui „norișor”.
Capul și botul
Capul are o formă de pană, craniul fiind moderat de lat și rotunjit. O caracteristică foarte importantă este trecerea de la frunte la bot (stopul) - este bine definit, dar nu brusc. Botul este ascuțit, dar nu prea subțire. Podul nazal este drept. Un farmec aparte îi conferă câinelui pigmentarea contrastantă: trufa este mică, rotundă și neapărat de un negru intens. Buzele sunt strâns lipite și au, de asemenea, un contur negru, creând efectul că patrupedul zâmbește.
Ochii și urechile
Ochii sunt de mărime medie, migdalați, așezați ușor oblic. Culoarea ochilor este maro închis, aproape negru. În jurul ochilor este obligatoriu conturul negru. Urechile sunt prinse sus, mici, de formă triunghiulară, stau vertical și privesc înainte. Tocmai urechile trădează adesea starea de spirit a câinelui.
Corpul și membrele
Gâtul este de lungime medie, musculos. Greabănul este bine evidențiat. Pieptul este lat și adânc, cu coaste bine arcuite, ceea ce asigură un volum pulmonar suficient pentru mișcare activă. Spatele este scurt, drept și puternic. Șalele sunt late. Abdomenul este bine supt, ceea ce adaugă eleganță siluetei. Coada este prinsă sus, de lungime medie, purtată pe spate și răsucită în inel. Este acoperită cu păr des și lung, care cade ca un evantai.
Membrele sunt drepte, paralele și musculoase. Labele („de pisică”) sunt mici, rotunde, cu pernițe groase. Ghearele ar fi de dorit să fie negre.
Blana
Aceasta este principala podoabă a rasei. Blana este dublă: constă dintr-un subpăr moale și des (care menține volumul) și un păr de acoperire mai lung, drept și aspru, care stă ridicat față de corp. Pe bot, urechi și partea anterioară a picioarelor părul este scurt. Pe gât formează un guler luxos („coamă”), care este deosebit de pronunțat la masculi. Pe picioarele din spate are „pantaloni” pufoși.
