Istoria rasei Norwich Terrier
Istoria Norwich Terrierului este strâns legată de istoria celei mai apropiate rude a sa, Norfolk Terrierul. Timp de multe decenii au fost considerați o singură rasă, diferențiată doar prin forma urechilor. Patria lor este comitatul Norfolk, în estul Angliei, și anume orașul Norwich, care a dat și numele rasei. Originea acestor mici vânători datează din secolul al XIX-lea, când erau ajutoare indispensabile pentru fermieri în lupta împotriva rozătoarelor.
În anii 1880, acești mici terrieri roșii au devenit incredibil de populari printre studenții Universității Cambridge. A deține un astfel de câine era considerat la modă și prestigios. Studenții îi numeau „Terrieri de Canterbury” sau „Terrieri de Trumpington” (după numele străzii unde mulți dintre ei locuiau). Unul dintre crescătorii cheie de la acea vreme a fost Frank „Rough” Jones, care vindea pui studenților, contribuind astfel semnificativ la popularizarea rasei.
Este important să înțelegem că norwich-ul nu este doar un câine decorativ. Prin venele sale curge sânge de câini de vânătoare și de luptă serioși. Pentru crearea rasei au fost folosiți diferiți terrieri mici, inclusiv Terrierul Irlandez și, posibil, Glen of Imaal Terrierul. Există o teorie conform căreia s-ar fi folosit și sânge de Staffordshire Bull Terrier tigrat, ceea ce explică neînfricarea și constituția lor robustă. Datorită acestui fapt, norwichii nu sunt doar companioni excelenți, ci și vânători eficienți de animale mici, cum ar fi vulpile și șobolanii. De asemenea, au în comun cu German Hunting Terrier (Jagdterrier) o natură ascuțită de vânător, deși norwich-ul este mai blând.
Recunoașterea oficială a rasei nu a venit imediat. Inițial, în 1932, The Kennel Club (Clubul Canin Britanic) i-a recunoscut ca o singură rasă sub numele de „Norwich Terrier”. Cu toate acestea, existau două variante: cu urechi drepte (prick ears) și cu urechi căzute (drop ears). Aceasta crea anumite dificultăți în reproducere și la expoziții. Abia în 1964 s-a luat decizia de a le separa în două rase distincte: câinele cu urechi drepte a păstrat numele de Norwich Terrier, iar câinele cu urechi căzute a fost numit Norfolk Terrier. Astăzi, ambele rase sunt populare în întreaga lume, deși Norwich Terrierul este întâlnit ceva mai rar.
Cum arată un Norwich Terrier: standardul și aspectul exterior
Norwich Terrierul este un câine mic, îndesat, dar foarte armonios construit. Este unul dintre cei mai mici reprezentanți ai grupului de terrieri, dar dimensiunile sale compacte sunt înșelătoare — sub blana aspră se ascunde un schelet puternic și o musculatură bine dezvoltată. Aspectul său emană energie, încredere și vitalitate.
Principalele caracteristici ale rasei conform standardului FCI nr. 72:
- Aspect general: Câine de statură mică, compact și robust, cu un spate scurt și un schelet puternic.
- Cap: Craniul este lat, ușor rotunjit. Botul este în formă de pană și puternic, lungimea sa fiind cu aproximativ o treime mai mică decât lungimea craniului. Stopul este bine pronunțat.
- Ochi: Mici, de formă ovală, de culoare închisă, cu o expresie inteligentă și pătrunzătoare.
- Urechi: Aceasta este diferența cheie a rasei. Urechile sunt de mărime medie, drepte, ascuțite la vârf și așezate larg pe cap. În stare de agitație sunt ținute vertical.
- Maxilare și dinți: Maxilarele sunt puternice, cu o mușcătură perfectă în foarfecă (dinții superiori se suprapun strâns peste cei inferiori). Buzele sunt strâns lipite.
- Gât: Puternic, de lungime medie, se îmbină armonios cu umerii.
- Corp: Compact, cu un spate scurt și drept și un piept bine dezvoltat și adânc.
- Membre: Scurte, drepte și puternice, cu o musculatură bine dezvoltată, care asigură o propulsie puternică.
- Coada: În trecut, coada era cupată la aproximativ jumătate din lungime, astfel încât să fie la același nivel cu spatele. Astăzi, în multe țări, cuparea este interzisă. Coada necupată este de lungime medie, groasă la bază, se îngustează spre vârf. Câinele o poartă vesel, dar nu o răsucește peste spate.
- Blana: Dreaptă, aspră, sârmoasă, strâns lipită de corp. Are un subpăr des și moale, care protejează de intemperii. Pe gât și umeri, blana este mai lungă și formează un fel de „gulă”. Pe cap, urechi și bot, blana este scurtă și netedă, cu excepția unor mici sprâncene și mustăți.
- Culoare: Sunt permise toate nuanțele de roșu (de la grâu deschis la roșu intens), „grizzly” (un amestec de fire roșii, negre și gri) și negru cu pete de foc. Mici pete albe sunt nedorite, dar acceptabile.
- Dimensiuni: Înălțimea ideală la greabăn este de 25–26 cm, iar greutatea — de aproximativ 5–5.5 kg.
