Istoria originii rasei mastiff de Pirinei
Istoria mastiffului de Pirinei își are rădăcinile în antichitate și este strâns legată de regatul Aragonului, situat în nordul Spaniei de astăzi. De-a lungul secolelor, acești câini puternici au fost ajutoare indispensabile pentru ciobanii din Munții Pirinei. Sarcina lor principală era să protejeze turmele de oi de prădători, cum ar fi lupii și urșii. Câinii însoțeau turmele în timpul transhumanței sezoniere de pe pășunile montane în văi și înapoi. Aceștia erau exclusiv câini de muncă și nimeni nu se ocupa de creșterea lor țintită — erau prețuite doar calitățile de lucru, rezistența și neînfricarea.
Prima mențiune a acestor câini la o expoziție datează din 1890, când câțiva reprezentanți ai rasei au fost prezentați la Madrid. Cu toate acestea, interesul real pentru rasă și creșterea sa țintită au început mai târziu. Primul standard al rasei a fost adoptat în 1946, dar acesta descria mai degrabă mastifful spaniol, incluzând în el și tipul pirenean.
Perioada postbelică și războiul civil din Spania au fost o adevărată catastrofă pentru rasă. Criza economică, declinul oieritului și dispariția marilor prădători au dus la o scădere bruscă a nevoii de câini de pază mari. Întreținerea unui astfel de gigant a devenit prea costisitoare, iar rasa s-a aflat pe punctul de a dispărea complet.
Renașterea a început în anii 1970, datorită unui grup de entuziaști. Aceștia au căutat cu meticulozitate exemplare supraviețuitoare ale rasei în zonele montane ale Spaniei, pentru a reface populația. În 1977, a fost înființat Clubul Spaniol al Mastiffului de Pirinei (Club del Mastín del Pirineo de España), care a reunit crescători din diferite țări. Datorită eforturilor lor, în 1981, standardul rasei a fost revizuit și actualizat de către Societatea Regală Spaniolă de Canicultură, iar în 1982, rasa a primit recunoașterea oficială a Federației Chinologice Internaționale (FCI).
Cum arată mastifful de Pirinei: descrierea aspectului
Mastifful de Pirinei este un câine de dimensiuni gigantice, impresionant prin forța și armonia sa. În ciuda gabaritului său, nu ar trebui să dea impresia de stângăcie sau lentoare. Este un câine musculos, proporționat, cu o osatură masivă.
- Capul: Mare, lung și masiv, dar proporțional cu corpul. Craniul este lat, ușor rotunjit. Stopul este lin, nu abrupt.
- Botul: Lat la bază, se îngustează treptat spre nas. Puntea nazală este dreaptă. Trufa este mare, de culoare neagră.
- Ochii: Mici, în formă de migdală, predominant de culoare alună închisă sau chihlimbar. Privirea este inteligentă, nobilă și ușor tristă. Pigmentarea neagră a pleoapelor este obligatorie.
- Urechile: Atârnătoare, de formă triunghiulară, de mărime medie, prinse deasupra liniei ochilor. În stare de repaus, stau strâns lipite de obraji.
- Gâtul: Puternic, musculos, cu o gușă dublă caracteristică (pliuri de piele).
- Corpul: Dreptunghiular, robust. Spatele este drept, puternic. Pieptul este lat și adânc.
- Membrele: Drepte, paralele, cu o osatură puternică și o musculatură bine dezvoltată. Lăbuțele sunt „de pisică”, compacte. Adesea se întâlnesc pinteni, atât pe membrele anterioare, cât și pe cele posterioare.
- Coada: Groasă la bază, cu inserție medie. În stare de repaus, atârnă în jos, în mișcare se ridică în formă de sabie.
- Blana: Densă, groasă, de lungime medie (6–9 cm). Pe umeri, gât, abdomen și partea posterioară a membrelor, blana este mai lungă. Subpărul este dens.
- Culoarea: Culoarea de bază este alb pur. Pe ea sunt dispuse pete bine delimitate de culoare gri, galben-auriu, maro, negru sau roșcat. Este întotdeauna de dorit prezența unei „măști” simetrice pe cap. Urechile sunt întotdeauna pătate. Vârful cozii și lăbuțele sunt albe. O culoare alb pur sau tricoloră este considerată nedorită.
