Istoria rasei
Istoria Schnauzerului Standard este o călătorie fascinantă în timp, care începe cu mult înainte de chinologia oficială. Originea exactă a câinilor din această rasă rămâne încă subiect de discuție, dar majoritatea specialiștilor sunt de acord că acești câini au apărut pe teritoriul Bavariei și Württembergului de astăzi cu multe secole în urmă.
Încă din secolul al XV-lea, pe multe pânze ale unor pictori celebri, precum Albrecht Dürer și Lucas Cranach cel Bătrân, apăreau câini care semănau izbitor cu schnauzerii moderni. Acest lucru dovedește că tipul de pinscher cu păr sârmos (căci așa erau numiți inițial) era deja format și popular în rândul populației din Europa medievală.
De la pinscherul de grajd la schnauzerul modern
Este interesant faptul că, la început, schnauzerii și rasa Pinscher German erau considerați aceeași rasă, care se deosebea doar prin structura blănii. Cățeii cu păr neted deveneau pinscheri, iar cei cu păr sârmos - schnauzeri. În 1836, un savant german a descris acești câini sub denumirea de „pinscher cu păr sârmos”.
Numele „Schnauzer” s-a impus puțin mai târziu și provine din cuvântul german „Schnauze”, care înseamnă „bot” sau „mustață”. Tocmai mustățile și barba bogată au devenit cartea de vizită care îi distingea de alți câini. Există o legendă conform căreia primul câine care a câștigat o expoziție sub noul nume se numea chiar „Schnauzer”.
Se presupune că la formarea genotipului au contribuit pudelul negru german, wolfspitz-ul și terrierii cu păr sârmos. Acest „amestec exploziv” a oferit lumii un câine cu un set unic de calități: inteligența pudelului, rezistența spitz-ului și curajul terrierului.
În 1880 a fost creat primul standard, iar în 1895, la Köln, s-a format „Clubul Pinscher-Schnauzer”, ceea ce a însemnat recunoașterea oficială a separării raselor. În acele vremuri, schnauzerii erau pur și simplu niște „muncitori”. Erau numiți „câini de grajd”, deoarece:
- Păzeau caii la ferme și în diligențe. Schnauzerii aveau capacitatea unică de a calma caii.
- Însoțeau trăsurile, alergând pe lângă roți zeci de kilometri. În caz de pericol, anunțau prin lătrat puternic apropierea tâlharilor.
- Erau vânători de șobolani inegalabili. De aceea botul lor este atât de des acoperit cu păr - este o protecție naturală împotriva mușcăturilor rozătoarelor.
Merită menționat că tocmai Mittelschnauzerul a devenit strămoșul unui întreg grup de rase. Din el, prin selecție, a fost creat uriașul Schnauzer Uriaș pentru lucrul cu vitele mari și serviciul de poliție, precum și micul Schnauzer Pitic - pentru combaterea rozătoarelor în case și ca animal de companie. De asemenea, sângele schnauzerului standard curge în venele unui câine atât de puternic precum Terrierul Negru Rusesc, care a moștenit de la strămoșul german blana aspră și caracterul echilibrat.
Cum arată un Schnauzer (Mittelschnauzer): descrierea aspectului
Schnauzerul este un câine de talie medie, cu un format pătrat. Aceasta înseamnă că înălțimea câinelui la greabăn este aproximativ egală cu lungimea corpului său. Arată robust, dar nu gras; elegant, dar nu fragil. Este întruchiparea forței și energiei.
Capul și botul
Capul schnauzerului este mare, alungit, corespunzând constituției puternice a câinelui. Lungimea totală a capului (de la vârful nasului până la osul occipital) reprezintă jumătate din lungimea liniei superioare (de la greabăn până la baza cozii). Fruntea este plată, fără riduri, paralelă cu puntea nazală. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine marcată, în special datorită sprâncenelor stufoase.
Botul are forma unui ic tont. Puntea nazală este dreaptă, trufa este întotdeauna neagră, indiferent de culoarea blănii, cu nări largi. Buzele sunt negre, uscate, se lipesc strâns de maxilare, colțurile gurii nu atârnă. Maxilarele sunt puternice, mușcătura în foarfecă, completă (42 de dinți).
Ochii sunt de mărime medie, formă ovală, plasați drept, de culoare închisă, cu o expresie vie și curioasă. Urechile sunt prinse sus, în formă de V, atârnând pe cartilaj, lipite de pomeți. În trecut, urechile erau adesea cupate, dându-le o formă ascuțită, dar acum în majoritatea țărilor europene acest lucru este interzis, așa că urechile naturale sunt norma.
Corpul și membrele
Gâtul este puternic, musculos, nobil arcuit, trecând lin în greabăn. Pielea de pe gât este întinsă, fără a forma fanoane. Linia superioară este ușor descendentă de la greabăn spre crupă. Spatele este scurt, puternic și elastic. Zona lombară este scurtă și adâncă, ceea ce face câinele compact.
Cutia toracică este moderat de lată, ovală în secțiune, adâncă (ajunge până la coate). Partea din față a pieptului este formată vizual de sternul proeminent. Coada este prinsă sus. Coada naturală are formă de sabie sau seceră. Cuparea cozii, ca și a urechilor, este deja interzisă în multe țări.
Membrele sunt drepte, paralele, cu o osatură puternică și o musculatură dezvoltată. Labele sunt scurte, rotunde („de pisică”), cu degetele strânse ghem, gheare negre și pernițe elastice. Mișcările schnauzerului sunt o plăcere estetică aparte: sunt ample, libere și elegante.
Blana și culoarea
Blana schnauzerului este armura sa. Trebuie să fie sârmoasă, aspră și deasă. Este compusă dintr-un subpăr des și un păr de acoperire nu prea scurt, care stă lipit de corp. Pe frunte și urechi părul este mai scurt. O trăsătură caracteristică a rasei este părul mai lung pe bot, formând mustăți și barbă aspre, precum și sprâncene stufoase care umbresc ușor ochii.
Oficial sunt recunoscute două culori:
- „Sare și piper” (Pepper and Salt): Este o culoare unică, greu de confundat cu alta. Se formează prin alternanța zonelor deschise și închise pe fiecare fir de păr. Tonul general poate varia de la gri-oțel închis până la argintiu. Este obligatorie prezența unei măști închise la culoare pe bot.
- Negru pur: Un negru intens „ca pana corbului”, fără nicio pată de altă culoare. Subpărul trebuie să fie, de asemenea, negru.
