Istoria originii rasei
Istoria Sussex Spanielului este strâns legată de moșia Rosehill din comitatul de est Sussex, Anglia. Aici, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, proprietarul de pământuri și vânătorul pasionat Augustus Elliot Fuller a început o muncă de selecție meticuloasă. Scopul său ambițios era crearea unui spaniel ideal pentru vânătoarea în pădurile dese și greu accesibile, caracteristice acelei zone. Fuller avea nevoie de un câine nu foarte rapid, rezistent, cu o constituție robustă și, cel mai important, cu capacitatea unică de a „da glas” (a lătra) în timp ce căuta vânatul. Această trăsătură permitea vânătorilor să urmărească locația câinelui în desișuri, unde acesta nu putea fi văzut.
Pentru a crea noua rasă, Fuller a folosit reprezentanți ai vechilor spanieli englezi, printre care, probabil, se numărau Field Spaniel, English Springer Spaniel și, cel mai important, Clumber Spaniel, de la care Sussex-ii au moștenit constituția masivă și temperamentul calm. Există, de asemenea, mențiuni despre dispărutul Norfolk Spaniel. Timp de aproape 50 de ani, Fuller a perfecționat rasa, fixând trăsăturile dorite, în special culoarea unică auriu-ficat.
După moartea lui Fuller în 1847, rasa s-a aflat în pragul dispariției. A fost salvată de entuziaști, în special de domnul Shriner, care a păstrat câțiva reprezentanți pur sânge. Al Doilea Război Mondial a dat o altă lovitură devastatoare populației - la acea vreme rămăseseră în lume doar câțiva câini din această rasă. Datorită eforturilor crescătoarei engleze Joy Freer, rasa a fost reînviată practic din opt câini. Astăzi, Sussex Spaniel rămâne una dintre cele mai rare rase înregistrate la Kennel Club, ceea ce face ca fiecare exemplar să fie o adevărată comoară.
Cum arată un Sussex Spaniel: standard și descrierea aspectului
Sussex Spaniel este un câine scund, masiv, dar în același timp energic, cu un aspect caracteristic. Înfățișarea sa emană forță și rezistență, iar culoarea unică îl face ușor de recunoscut.
- Aspect general: Câinele are un format alungit, dreptunghiular („lung și jos”), cu picioare mai scurte, dar puternice și o osatură masivă. Mișcările sunt fluide, fără grabă, cu o legănare caracteristică.
- Capul: Craniul este lat, cu un stop pronunțat (trecerea de la frunte la bot) și os occipital marcat. Botul este lat și adânc, de formă pătrată. Buzele sunt puțin lăsate.
- Ochii: De culoarea alunelor, destul de mari, cu o expresie blândă și puțin tristă. Pleoapele sunt bine lipite.
- Urechile: Mari, prinse moderat de jos, puțin deasupra nivelului ochilor. Acestea sunt lipite de cap și acoperite cu păr moale și ondulat. Spre deosebire de restul corpului, pe urechi aproape că nu există subpăr.
- Blana: Principala podoabă a rasei. Este densă, netedă sau ușor ondulată, cu un subpăr des care protejează câinele de intemperii și apa rece. Pe piept, urechi și picioare părul este mai lung, formând „franjuri”.
- Culoarea: Singura culoare recunoscută de standard este cea saturată de auriu-ficat (rich golden liver). Vârfurile firelor de păr au o nuanță aurie, ceea ce creează o strălucire unică la soare. Negrul sau orice altă culoare este considerată defect.
- Coada: De obicei se cupează la o lungime de 12–18 cm (în țările unde acest lucru este permis). Prinsă jos, nu este niciodată ridicată mai sus de nivelul spatelui.
