Istoria rasei
Swedish Vallhund este o rasă de câini autohtoni suedezi, a cărei istorie își are rădăcinile în negura timpului. Se presupune că acești câini sunt foarte vechi și se aflau pe acest teritoriu încă din secolele VIII-IX, pe vremea vikingilor. Tocmai de aceea sunt adesea numiți „câinii vikingilor”. Există o teorie conform căreia vallhund-ii îi însoțeau pe navigatorii scandinavi în expedițiile lor către țărmurile Marii Britanii. Acest lucru explică asemănarea izbitoare cu celebrii câini ciobănești britanici.
Mulți chinologi se contrazic: oare vallhund-ii au dat naștere rasei Welsh Corgi Pembroke sau, dimpotrivă, vikingii au adus corgi în Suedia, unde aceștia s-au amestecat cu spitz-ii locali? Studiile genetice arată că, în ciuda asemănării cu corgi, vallhund-ii au mai multe în comun cu rasele nordice, precum Câinele Islandez de păstorire. Această legătură le confirmă apartenența la grupul spitz-ilor, și nu la cel al ciobăneștilor în sensul clasic.
În zilele noastre sunt foarte populari, în special în rândul locuitorilor din Suedia și Marea Britanie. Totuși, nu demult, în anii '40, rasa a fost în pragul dispariției. Din fericire, contele Björn von Rosen s-a dovedit a fi un iubitor de patrupede, în special de vallhund, deoarece în copilărie avusese o cățelușă fidelă, reprezentantă a acestei rase. Împreună cu directorul școlii Karl-Gustav Zettersten, contele a început o campanie amplă de căutare a exemplarelor supraviețuitoare în regiunea Västergötland.
Contele a reușit să salveze acești câini minunați de la dispariție. Au găsit câteva exemplare tipice, printre care se remarcau în mod deosebit masculul pe nume Mopsen și femela Vivi. Aceștia au devenit strămoșii majorității vallhund-ilor moderni. În 1943, rasa a fost recunoscută oficial de Clubul Kennel Suedez. Tot atunci a fost înregistrat și standardul.
În 1953, denumirea de „Swedish Vallhund” a fost schimbată oficial în „Västgötaspets”. Acest lucru subliniază originea lor din provincia Västergötland. Acești câini au fost renumiți încă de la începuturile lor pentru calitățile de lucru; păzeau turmele de vaci, mușcându-le de jareți (motiv pentru care sunt clasificați ca „heelers” - câini de călcâi), le apărau de animalele sălbatice și vânau șobolani. Astăzi sunt folosiți chiar și în operațiuni de salvare după dezastre naturale. Vallhund-ii au un miros ascuțit, lucrează excelent pe urmă, iar dimensiunile lor mici le permit să pătrundă în locuri greu accesibile.
Cum arată Swedish Vallhund: descrierea aspectului
Swedish Vallhund este o rasă de câini de talie mică, cu o constituție robustă și puternică și o musculatură bine dezvoltată. La prima vedere, seamănă cu un lup care a fost micșorat în mod magic la dimensiunile unui câine de apartament, dar căruia i s-a lăsat toată forța unei fiare mari. Raportul dintre înălțimea la greabăn și lungimea corpului este de aproximativ 2:3.
Capul și botul
Capul acestor câini este alungit, clar conturat, cuneiform, cu fruntea plată. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine marcată, dar nu prea bruscă. Botul este puțin mai scurt decât craniul. Buzele se lipesc strâns de dinți și nu trebuie să atârne. Maxilarele sunt puternice, cu o mușcătură perfectă în foarfecă. Ochii sunt de formă ovală, de mărime medie, de culoare maro închis, cu o expresie atentă și inteligentă.
Urechile sunt ridicate, ascuțite la vârfuri, de mărime medie și foarte mobile. Pavilionul urechii este îndreptat înainte, ceea ce conferă câinelui un aspect permanent alert. Părul pe urechi este scurt și neted.
Corpul și membrele
Gâtul este lung, puternic, cu o ținută bună. Spatele este solid, drept, musculos, de lungime medie. Șalele sunt scurte și puternice. Cutia toracică este bine dezvoltată, de formă elipsoidală, adâncă și destul de lată, coborâtă până la coate. Aceasta asigură un volum pulmonar mare, necesar pentru rezistență. Picioarele sunt scurte, cu o osatură foarte solidă, musculose, drepte și paralele între ele. Labele sunt ovale, strânse, cu pernițe groase.
Coada: loteria genetică
Coada la vallhund este o trăsătură unică. Poate fi lungă sau scurtă din naștere (bobtail). Standardul rasei admite ambele variante. Lipsa cozii este o mutație naturală. Într-un singur cuib se pot naște pui atât cu cozi lungi, cât și complet fără, sau cu cozi de lungimi diferite. Cuparea cozilor este interzisă în multe țări europene, așa că acum la expoziții puteți vedea toată varietatea de cozi naturale ale vallhund-ilor.
Blana și culoarea
Blana este aspră, de lungime medie, cu un subpăr dens, moale și gros, care protejează excelent împotriva intemperiilor. Pe cap și pe partea anterioară a picioarelor părul este mai scurt, iar pe gât, piept și partea posterioară a coapselor este mai lung, formând „pantaloni”.
Culoarea poate fi gri, gri-gălbui, roșcat-gălbui sau maro. O trăsătură caracteristică sunt așa-numitele „marcaje tip ham” - zone de blană mai deschisă pe omoplați, care amintesc de un ham purtat. Pe spate, gât și laterale blana este mai închisă. Pe piept, labe și vârful cozii pot exista marcaje albe, fiind permisă și o dungă albă pe cap.
