Carte de vizită: cifrele care stau într-adevăr în standarde
Carte de vizită: cifrele care stau într-adevăr în standarde · 8
| Origine | Tibet (China), patronaj Marea Britanie |
|---|---|
| Standard FCI | nr. 209, ediția în vigoare din 22.08.2017 |
| Recunoaștere FCI | definitivă la 18.12.1957 |
| Grupa FCI | 9, secțiunea 5 „Câini tibetani”, fără probă de lucru |
| Utilizare conform standardului | câine de companie |
| Înălțime la greabăn (FCI, masculi) | 36–41 cm; femelele ceva mai mici, o cifră standardul nu dă |
| Greutate | nu apare în standardele FCI și Kennel Club; AKC dă 18–30 de funți (circa 8–14 kg) |
| Durata de viață (măsurată) | mediană de 13,8 ani în cohorta britanică |
Despre înălțime merită un paragraf separat, fiindcă în descrierile de rasă apare regulat un singur interval „comun” pentru ambele sexe. Un asemenea interval nu figurează în niciun standard. FCI și Kennel Club dau 36–41 cm pentru masculi și formularea că femelele sunt ceva mai mici — fără cifră. AKC dă în schimb o înălțime medie a masculilor de 15–16 țoli și consideră defect o talie de peste 17 sau sub 14 țoli; despre femele, aceeași formulă „ceva mai mici”. Corect este deci „masculi 36–41 cm”, nu o limită inferioară inventată pentru femele.
Cu greutatea lucrurile stau exact invers: nici FCI, nici standardul britanic nu o pomenesc. Singura sursă de cifră este standardul AKC, care indică o greutate medie de 20–24 de funți și un interval admis de 18–30 de funți, subliniind totodată că raportul dintre greutate și înălțime contează mai mult decât greutatea în sine.
Istoria atestată: două linii occidentale
Toată populația occidentală a crescut dintr-un număr foarte mic de câini aduși, la începutul secolului XX, din zona de graniță dintre Tibet și India. Liniile documentate sunt două și amândouă pot fi numite pe nume.
Linia Lamleh urcă la primii doi câini — Bunti și Rajah, pe care doctorița Agnes Greig i-a primit în 1922, pe când lucra ca medic la granița indo-tibetană, și i-a adus în Anglia în 1930. În 1937, Kennel Club-ul britanic a recunoscut terrierul tibetan ca rasă de sine stătătoare, tocmai pe baza câinilor acestei linii. Aceeași linie a devenit temelia rasei și în Statele Unite.
Linia Luneville e pomenită mult mai rar, deși originea ei merită o poveste aparte. A fost întemeiată de împerecherea femelei Princess Aureus cu masculul Dusky — un câine fără stăpân, găsit de John Downey în Liverpool, în 1953. Câinele găsit a fost înregistrat ca terrier tibetan sub numele Trojan Kynos, iar de la el pornește a doua linie occidentală. Ambele linii, Lamleh și Luneville, converg către un număr foarte limitat de fondatori din populația tibetană nativă.
După recunoașterea rasei de către organizațiile chinologice din Europa, Statele Unite și Australia, populația occidentală a intrat într-o izolare lungă și destul de severă față de cea tibetană. Izolarea a fost întreruptă doar de importuri răzlețe de câini singulari. Tocmai de aceea există astăzi două populații paralele: cea occidentală, controlată prin pedigriuri, și cea nativă tibetană, care se găsește și acum în Tibet.
Aspectul după standardul FCI
Aspectul general e descris scurt de standard: robust, de talie medie, cu păr lung, în ansamblu de format pătrat. Lungimea de la vârful umărului la baza cozii este egală cu înălțimea la greabăn — de aici impresia de pătrat.
- Craniul: de lungime medie, nici lat, nici grosolan, ușor îngustat de la ureche spre ochi; nici boltit, nici cu totul plat între urechi. Stopul e marcat înaintea ochilor, dar nu exagerat.
- Botul și dentiția: botul e puternic, iar lungimea lui de la ochi la vârful nasului este egală cu cea de la ochi la occiput. Mandibula e bine dezvoltată, incisivii stau într-un arc ușor și perpendicular pe maxilar. Mușcătura e în foarfece sau în foarfece inversă.
- Trufa: neagră. E o cerință a standardului, nu o observație: orice altă culoare a trufei este considerată defect de către AKC.
- Ochii: mari, rotunzi, nici bulbucați, nici înfundați, așezați destul de depărtat, căprui-închis. Pleoapele au marginile negre.
- Urechile: căzute, nelipite de cap, în formă de V, nu prea mari, inserate destul de sus pe lateralele craniului, bogat acoperite de păr.
- Corpul: bine musculat, compact și puternic. Linia superioară e dreaptă, șalele scurte și ușor bombate, crupa dreaptă, coastele moderat arcuite, pieptul coboară până la cot.
- Labele: mari, rotunde, bogat acoperite de păr între degete și pernițe; câinele calcă în întregime pe pernițe, boltă a labei nu există. Părul dintre degete poate fi scurtat la nivelul pernițelor din motive de sănătate.
- Coada: de lungime medie, inserată destul de sus, purtată într-o buclă veselă peste spate, foarte bine acoperită de păr. O îndoitură lângă vârf apare des și este permisă de standard — un amănunt care la alte rase ar trece drept defect.
- Mișcarea: lină, fără efort, cu acoperire bună a terenului și cu împingere puternică; la pas și la trap, membrele posterioare nu trebuie să calce nici în interiorul, nici în exteriorul celor anterioare.
Nota istorică a standardului mai adaugă două tușe la portretul de caracter. Întâi, FCI consemnează că rasa e socotită mai vioaie decât celelalte rase tibetane din grupa a noua. Apoi, standardul o compară de-a dreptul cu un Bobtail (Ciobănescul Englez Vechi) în miniatură — adică tot cu un câine de păstorit, nu cu unul de vizuină. Ambele fraze sunt poziția unui registru și exact așa merită citite.
