Istoria originii samurailor japonezi
Istoria rasei Tosa Inu este indisolubil legată de luptele tradiționale japoneze de câini, care diferă semnificativ de duelurile sângeroase populare în Occident. În Japonia, lupta era considerată un ritual, asemănător cu luptele de sumo, unde scopul principal nu era mutilarea sau uciderea adversarului, ci demonstrarea forței, rezistenței și doborârea acestuia la pământ. Câinii nu aveau voie să latre sau să manifeste agresivitate, ceea ce le-a călit caracterul calm și stabil.
Rasa a fost dezvoltată la mijlocul secolului al XIX-lea în provincia Tosa, pe insula Shikoku. După încheierea perioadei de izolare, rasele occidentale au început să fie importate în Japonia, dovedindu-se mult mai mari și mai puternice decât câinii locali Shikoku Inu. Crescătorii japonezi, în frunte cu samuraii, au decis să creeze propria rasă de luptă invincibilă. Au început un proiect ambițios, încrucișând câinii locali cu cele mai bune rase europene, fiecare dintre ele aducând trăsături unice:
- Buldog (1872): a adăugat încăpățânare, o prindere puternică și curaj.
- Mastif englez (1874): a înzestrat rasa cu oase masive, dimensiune și forță. Acesta este unul dintre motivele pentru care Tosa Inu este adesea comparat cu o rasă precum mastiful englez.
- Bullterrier: a conferit tenacitate și spirit de luptă.
- Pointer german (1876): a îmbunătățit simțul olfactiv și a adăugat disciplină.
- Dog german (1924): a mărit înălțimea și agilitatea, făcându-l similar cu alți giganți, cum ar fi dogul german.
- Saint Bernard și alții: au adăugat masivitate și calm.
Rezultatul acestei munci complexe de selecție a fost Tosa Inu – un câine mare, tăcut și puternic, care se potrivea perfect cerințelor luptelor japoneze. Din păcate, cel de-al Doilea Război Mondial a adus rasa la un pas de dispariție. Au rămas doar câțiva reprezentanți puri. Cu toate acestea, datorită eforturilor entuziaștilor, rasa a fost restaurată, iar astăzi Tosa Inu este considerată o moștenire națională a Japoniei. În afara patriei, rasa rămâne destul de rară, ceea ce îi adaugă doar exclusivitate.
Cum arată Tosa Inu: standard și aspect exterior
Tosa Inu este un câine de talie mare, cu un aspect maiestuos și o construcție puternică, atletică. Aspectul său emană forță și încredere. Fiecare element al corpului său mărturisește putere și noblețe.
Capul la Tosa Inu este lat și masiv, cu o tranziție destul de accentuată de la frunte la bot (stop). Pe frunte sunt vizibile riduri caracteristice, care conferă câinelui o expresie serioasă, gânditoare. Botul este pătrat, iar maxilarele sunt extrem de puternice, cu o mușcătură în foarfecă. Ochii sunt mici, de culoare maro închis, privesc calm și maiestuos. Urechile sunt relativ mici și subțiri, prinse sus, atârnând și lipindu-se strâns de obraji.
Gâtul este musculos, cu o salbă pronunțată (o cută de piele), ceea ce oferea protecție suplimentară în lupte. Corpul este puternic, cu un greabăn înalt, un spate drept și puternic. Pieptul este lat și adânc, iar abdomenul este bine retas. Coada este groasă la bază, se subțiază spre vârf și atârnă în jos, ajungând la jaret în stare de repaus.
Blana la Tosa Inu este scurtă, aspră și densă. Se lipește strâns de corp, subliniind relieful mușchilor. Acest tip de blană nu necesită o îngrijire complicată.
Culoarea este predominant în nuanțe saturate, calde: roșcat, cafeniu, caisă. Se întâlnesc, de asemenea, exemplare negre și tigrate. Standardul permite mici pete albe pe piept și labe.
