Istoria rasei: de la cramele de vin la recunoaștere
Istoria acestei rase este strâns împletită cu istoria vinificației în Spania, în special cu producția de sherry. Șoricarul de cârciumă andaluz își are originile în secolele XVII-XVIII, când comercianții englezi de vinuri au început să se stabilească activ în regiunea Jerez de la Frontera (provincia Cadiz). Englezii și-au adus cu ei câinii - Fox Terrieri cu păr neted și Jack Russell Terrieri de tip vechi. Acești câini s-au încrucișat cu câinii șoricari locali spanioli (Raterillos), care trăiau de secole în porturile și grajdurile din Andaluzia.
Scopul acestei selecții „populare” a fost pur utilitar. În uriașele pivnițe de vin („bodegas”), șobolanii și șoarecii erau o adevărată pacoste: distrugeau butoaiele, mâncau cerealele și răspândeau boli. Era nevoie de un câine de talie mică, capabil să se strecoare printre butoaie, fulgerător de rapid și cu blana albă. De ce albă? Era critic - în semiobscuritatea pivnițelor, omul trebuia să distingă ușor câinele de șobolan pentru a nu răni accidental ajutorul său.
Pentru selecție au fost aleși diverși terieri cu instinct de vânător și agilitate. Un criteriu important a fost și aspectul - compactitatea și culoarea albă cu pete mici, preponderent pe cap. Acest terrier de vânătoare, numit și câine de punte (deoarece călătoreau adesea pe navele comerciale, păzind încărcăturile), are o legătură genetică cu mulți terieri europeni. Interesant este că genetic au rădăcini comune cu rase precum Jack Russell Terrier, cunoscut și el pentru energia sa inepuizabilă, și cu mai exoticul Terrier Brazilian, care s-a dezvoltat paralel pe un alt continent.
Mult timp, rasa a existat ca „instrument de lucru” și nu a avut un statut oficial. Abia în secolul XX entuziaștii au început munca de standardizare. Rasa a fost recunoscută de Ministerul Agriculturii din Spania, iar ulterior și de Societatea Regală Canină din Spania (RSCE). Astăzi este răspândită nu doar în patria sa, ci și în Italia, Portugalia și Argentina. De asemenea, merită menționată înrudirea cu o altă mândrie spaniolă - Ratonero Valenciano, care îndeplinea funcții similare în regiunea Valencia, deși are un exterior ușor diferit.
Cum arată Ratonero Andaluz: descriere detaliată a exteriorului
Ratonero Bodeguero este un câine cu o constituție proporțională, atletică și o colorație caracteristică pătată a capului pe un corp alb. Este un câine de talie medie și mică, care se încadrează perfect în formatul „la subraț”, dar în același timp are puterea unui adevărat atlet. Vizual amintește de Jack Russell, dar pe picioare mai înalte și mai zvelte, ceea ce îi conferă o eleganță necaracteristică terrierilor de vizuină mai scunzi.
Capul și botul
Capul are formă triunghiulară, plat între urechi. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este marcată, dar lină, nu bruscă. Botul este lung, ceea ce permite câinelui să apuce eficient prada. Trufa nasului este întotdeauna neagră. Fălcile sunt puternice, cu o mușcătură completă în foarfece - acest lucru este vital pentru un câine a cărui muncă constă în mușcătură.
Ochii și urechile
Ochii sunt mici, ușor oblici, foate închiși la culoare. Privirea este inteligentă, vie și mereu alertă. Urechile sunt triunghiulare, prinse sus. În stare de repaus atârnă în față, acoperind canalul auditiv, dar când câinele devine atent (și asta se întâmplă des), se ridică la bază, iar vârfurile rămân atârnate. Acest lucru conferă botului o expresie amuzantă și în același timp serioasă.
Corpul și membrele
Gâtul este lung, musculos, fără salbă - o trecere elegantă către greabăn. Reprezentanții rasei se pot lăuda cu o musculatură dezvoltată a pieptului (cutia toracică este adâncă, dar nu prea lată, pentru a se strecura în vizuini) și a membrelor posterioare. Spatele este drept și puternic. Picioarele zvelte ale câinelui se termină cu pernițe rotunde, așa-numitele „labe de pisică”, ceea ce asigură o deplasare silențioasă.
Blana și culoarea
Pielea este subțire și aderă strâns la corp. Blana foarte scurtă și netedă de pe flancuri este acoperită preponderent de culoarea albă. Clasică este considerată masca tricoloră pe cap: negru și roșcat (bronz) pe fundal alb. Uneori se întâlnesc pete pe corp, dar conform standardului, corpul ar trebui să fie cât mai alb posibil. Nu este vorba doar de estetică, ci și de funcționalitate - cum s-a menționat deja, pentru vizibilitate în întuneric.
Coada
Tradițional, coada se tăia la 1/4 din lungime, însă acum în multe țări europene acest lucru este interzis. Interesant este că mulți căței se nasc cu coadă scurtă congenitală (bobtail) de lungimi diferite. Dacă coada este lungă, este purtată sus, perpendicular pe spate, ca un „steag” al dispoziției.
