Istoria rasei: de la copoii Talbot la recunoaștere
Black and Tan Coonhound este singura rasă din grupul coonhound (copoi de raton) pe care American Kennel Club (AKC) a recunoscut-o ca rasă distinctă încă de la mijlocul secolului XX, mai exact în 1945. Alte varietăți au așteptat mult mai mult timp. Acest câine mare de vânătoare a fost creat în munții Ozark și Smoky din SUA, special pentru vânătoarea nocturnă de ratoni și oposumi, care sunt animale preponderent arboricole.
Arborele genealogic al acestei rase este impresionant. Se știe cu certitudine că strămoșii direcți ai Black and Tan Coonhound sunt legendarul, acum dispărutul, copoi Talbot (renumit pentru culoarea sa albă și mirosul excepțional), precum și Bloodhound-ul și Foxhound-ul din statul Virginia. Tocmai de la Bloodhound eroul nostru a moștenit culoarea, urechile lungi și celebrul „nas rece” - capacitatea de a simți o urmă lăsată cu multe ore în urmă. De la Foxhound a primit viteza si rezistența.
Este interesant să-i comparăm cu alți vânători. Dacă, de exemplu, câinii de aret, precum seterul englez sau rapidul pointer englez, lucrează la păsări, folosind mirosul în vânt și aretul, atunci Coonhound-ul este un „copoi de animale”. Sarcina sa nu este să indice vânatul, ci să-l hăituiască până în copac și să anunțe zgomotos vânătorul despre acest lucru până la sosirea lui. Această muncă necesita un curaj ieșit din comun din partea câinelui, deoarece în întunericul pădurii putea întâlni nu doar un raton, ci și o pumă sau un urs.
Aspect exterior și biomecanică: anatomia vânătorului
Black and Tan Coonhound lasă impresia de forță, agilitate și vigilență. Este un câine capabil să parcurgă distanțe enorme pe un relief dificil. Corpul său poate fi descris ca fiind pătrat sau ușor alungit, cu o osatură puternică, care însă nu trebuie să pară grosolană.
Capul și botul
Capul Coonhound-ului este sculptural, bine conturat. Craniul tinde spre o formă ovală. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine definită, dar nu bruscă. Botul în sine este lung și adânc, ceea ce asigură suficient spațiu pentru dezvoltarea receptorilor olfactivi. Buzele sunt bine dezvoltate, conferind botului aspectul dreptunghiular caracteristic copoilor. Trufa nasului este întotdeauna neagră, cu nări largi.
Ochii sunt oglinda sufletului acestui câine. Aceștia variază de la culoarea alunei până la maro închis, sunt rotunzi, cu o expresie de rugăminte, prietenie și, în același timp, de atenție vigilentă. Urechile merită o atenție specială. Sunt prinse jos și mult în spate, la nivelul ochilor sau mai jos. Urechile sunt extrem de lungi - dacă sunt întinse de-a lungul botului, ar trebui să depășească vârful nasului. La atingere sunt moi, catifelate și atârnă în pliuri grațioase. Tocmai urechile ajută la „colectarea” mirosului către nas în timpul mișcării.
Corpul și membrele
Gâtul este musculos, de lungime medie, trecând lin spre greabăn. Spatele este puternic, drept și rezistent. Cutia toracică este adâncă, coborând până la coate, ceea ce asigură un volum pulmonar mare pentru alergarea de lungă durată, iar coastele sunt bombate. Coada este prinsă puțin mai jos de linia spatelui, puternică la bază. În stare relaxată este purtată liber, iar când câinele este entuziasmat sau în timpul lucrului - în unghi drept față de spate, ca o antenă.
Membrele sunt drepte, cu o osatură puternică. Labele sunt compacte, boltite (de pisică), cu pernițe groase, capabile să reziste la alergarea pe pietre și mărăcini.
Blana și culoarea
Blana este scurtă, dar foarte deasă, densă, menită să protejeze corpul de tufișurile țepoase și de vremea rea. Are un luciu natural. Culoarea este exclusiv negru-cărbune cu marcaje de foc intense (de la roșcat la mahon închis). Marcajele sunt poziționate după o schemă strictă:
- Deasupra ochilor (caracteristicele „semințe de dovleac”);
- Pe părțile laterale ale botului;
- Pe piept (adesea sub forma a două triunghiuri);
- Pe membre și sub coadă;
- Pe degete, linii negre caracteristice („urme de creion”).
