Istoria rasei: de la palate la prezent
Istoria „Cavalerilor” se citește ca un roman istoric captivant. Această rasă decorativă a apărut în urma unei munci complexe de selecție și a încercării de a reînvia imaginea originală a spanielului englez de jucărie, cunoscut la curtea regală din secolul al XVII-lea. Inițial, micii spanieli erau favoriții dinastiei Stuart. Regele Carol al II-lea (Charles al II-lea) era atât de obsedat de acești câini încât, conform legendei, a emis un decret care le permitea să apară în orice loc public, inclusiv în Parlamnt. În acele vremuri, acești câini erau folosiți nu doar ca „încălzitoare vii”, ci și ca magnet pentru purici, protejându-și stăpânii de viță nobilă de paraziți.
Totuși, odată cu venirea la putere a lui William al III-lea de Orange, moda s-a schimbat. Regele prefera câinii Mops. Pentru a-i face pe plac monarhului, crescătorii au început să încrucișeze spanielii clasici cu Mopși și Chin japonezi. Acest lucru a dus la o schimbare radicală a aspectului: botul a devenit plat, craniul sub formă de cupolă, iar ochii larg distanțați. Așa a apărut modernul King Charles Spaniel (fără prefixul „Cavalier”). Despre vechiul tip, imortalizat în picturile lui Van Dyck și Gainsborough, aproape că s-a uitat.
Renașterea a început abia în anii 1920. Americanul Roswell Eldridge, vizitând expoziția Crufts, a fost dezamăgit să nu găsească acolo spanieli „de tip vechi”, cu nasuri lungi. El a oferit o recompensă uriașă pentru acea vreme (25 de lire sterline) oricui va prezenta un câine asemănător cu cei care trăiau la curtea lui Carol al II-lea. Entuziaștii au răspuns provocării. Astfel, prin selecția câinilor cu boturi mai alungite, în 1928 a fost elaborat primul standard al noii rase „vechi”, care a fost numită „Cavalier King Charles Spaniel”, adăugându-se cuvântul „Cavalier” (așa erau numiți susținătorii regelui Carol I în timpul războiului civil), pentru a-i deosebi de rudele lor cu nasul mai cârn.
Cum arată Cavalier King Charles Spaniel: descriere detaliată a aspectului
Un câine grațios, de statură mică, cu blană lungă și mătăsoasă, care lasă impresia de blândețe și delicatețe. Spre deosebire de multe alte rase toy, „Cavalierul” nu trebuie să pară prea fragil sau ușor; este un mic spaniel cu o osatură suficient de solidă.
Capul și expresia ochilor
Capul este o trăsătură cheie a rasei. Craniul între urechi trebuie să fie aproape plat, ceea ce îl deosebește de craniul sub formă de cupolă al rasei King Charles. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este moderată, nu prea adâncă. Botul, cu o lungime de aproximativ 3,8 cm, se îngustează spre nas, dar nu trebuie să fie ascuțit. Principala „armă” a Cavalierului sunt ochii săi. Aceștia trebuie să fie mari, întunecați, rotunzi, dar nu proeminenți. Privirea trebuie să fie blândă și „topitoare”, stârnind instantaneu dorința de a oferi câinelui o recompensă.
Blana și culorile
Blana este lungă, mătăsoasă, plăcută la atingere. Se admite o ușoară ondulație, dar buclele sunt considerate un defect. „Franjuri” bogate împodobesc urechile, picioarele și coada. Există patru culori recunoscute oficial pentru Cavalier King Charles Spaniel:
- Blenheim: Este, probabil, cea mai cunoscută culoare. Combină două nuanțe: pete strălucitoare de castaniu-roșcat pe un fundal alb perlat. Petele de pe cap trebuie să fie așezate simetric, lăsând un romb alb între urechi. Foarte valoroasă este prezența în centrul acestui romb a unei pete roșii unice - „pata Lordului Marlborough”.
- Ruby (Rubiniu): Presupune o culoare solidă, de un roșu intens (mahon). Petele albe pe piept sau pe picioare sunt considerate nedorite la această culoare.
- Tricolor: Uneori numit și „Prințul Charles”. Este o colorație alb-negru cu pete clar definite. Un element obligatoriu sunt marcajele roșcate deasupra ochilor, pe obraji, sub urechi și sub coadă.
- Black and Tan (Negru cu marcaje roșcate): Culoarea neagră ca pana corbului cu marcaje roșcate strălucitoare. Petele albe nu sunt permise la această culoare. Această varietate este uneori numită „Regele Charles”.
