Devon Rex

La mijlocul secolului trecut, în Anglia au apărut, la câțiva ani distanță, mai multe pisici cu blană creață. Presupunerea firească era că ar fi una și aceeași mutație care iese la iveală când într-un loc, când în altul. Verificarea se putea face atunci într-un singur fel — împerechind purtătorii și uitându-se la pui. Dacă mutația este una singură, toți puii se nasc creți. Dacă mutațiile sunt diferite, fiecare acoperă defectul celeilalte, iar puii se nasc cu blana dreaptă.

Experimentul care a creat rasa

Kirlee, motanul creț din Devonshire, a fost împerecheat cu femele descendente din Kallibunker, fondatorul rasei Cornish Rex din Cornwallul vecin. Toți puii s-au născut cu blana dreaptă. Acesta a fost răspunsul: Kirlee purta o altă mutație. Geneticianul Roy Robinson a descris-o în 1969 în revista Genetica drept „a treia mutație rex la pisică” — de aici și vechile denumiri care circulă până astăzi prin îndreptare: „gena I” (Cornish) și „gena II” (Devon).

Observați logica: puii cu blana dreaptă nu au fost eșecul experimentului, ci rezultatul lui. Tocmai fiindcă încrucișarea „a dat greș”, Devon Rex există ca rasă de sine stătătoare, și nu ca linie în interiorul rasei Cornish Rex.

Ce s-a găsit când ADN-ul a putut fi citit

Patruzeci de ani mai târziu, ambele mutații au fost identificate pe nume, iar tabloul nu a ieșit așa cum îl descriu prezentările populare ale raselor.

• Devon Rex — gena KRT71. În 2010, grupul condus de Leslie Lyons (UC Davis) a descris în Mammalian Genome o rearanjare complexă în această genă: o deleție de 81 de perechi de baze, însoțită de inserții, care strică splicingul. Alela a primit denumirea re; transmiterea este recesivă, deci un Devon creț poartă două copii.
• Cornish Rex — gena LPAR6. A fost găsită în 2013, tot de echipa Lyons, lucrarea apărând în PLOS ONE: o deleție de patru perechi de baze în exonul cinci, care întrerupe prematur proteina. În rasă este fixată complet.
• German Rex — același LPAR6 ca la Cornish. Aceasta este, probabil, principala corectură la ceea ce se scrie de obicei despre „trei gene rex diferite”. Exact aceeași deleție a fost găsită și la German Rex; în această rasă puțin numeroasă ea nu este fixată, ci încă segregă. Așadar, rase creațe sunt trei, dar gene — două.

KRT71 și LPAR6 sunt molecule cu totul diferite. LPAR6 este un receptor de la suprafața celulei, fără de care tija firului de păr își pierde integritatea structurală (la om, defectele aceleiași gene dau păr lânos). KRT71 este o keratină de tip II care construiește teaca radiculară internă a foliculului: straturile Henle și Huxley și cuticula acestei teci. Mai simplu spus, este tiparul în care se toarnă firul de păr. Stricați tiparul — și firul iese deformat, indiferent din ce este făcut.

Dacă mergem mai departe cu recensământul, se dovedește că KRT71 este, în general, marea genă a „crețului” la pisici. În afară de Devon, în ea stă și mutația rasei Selkirk Rex: varianta de splicing c.445-1G>C, descrisă în 2013 în Scientific Reports, cu dominanță incompletă — o singură copie ajunge deja pentru ca blana să se onduleze. Bilanțul: la patru rase creațe și fără păr revin două gene, cu trei variante ale KRT71 (Sphynx, Devon, Selkirk) și un singur LPAR6 (Cornish și German).

Devon și Sphynx — două trepte ale aceleiași gene

Acest lucru aproape că nu se întâlnește în prezentările de rasă, deși explică foarte multe. Aceeași lucrare din 2010 a arătat că lipsa de păr a Sphynxului este tot un defect al KRT71, doar că altul: o substituție punctiformă care atinge același mecanism de splicing. A fost notată hr. A rezultat o serie alelică din trei variante ale unei singure gene:

KRT71⁺ (blană normală) > KRT71^hr (Sphynx) > KRT71^re (Devon)

Se citește așa: blana normală domină ambele defecte, iar lipsa de păr a Sphynxului domină crețul Devonului. Toți Devon Rex examinați erau homozigoți pentru re, în vreme ce mulți Sphynx s-au dovedit fie homozigoți pentru hr, fie heterozigoți compuși — purtând simultan alela „sphynx” și alela „devon”.

Nu este o abstracție, ci o regulă de creștere în vigoare — iar federațiile au tranșat-o în direcții opuse, ceea ce este grăitor. La CFA, Sphynx are și astăzi Devon Rex pe lista partenerilor de încrucișare permiși, cu rezerva că Sphynxii născuți la 31 decembrie 2033 sau mai târziu vor putea avea doar părinți Sphynx. Britanica GCCF formulează în politica sa de creștere pentru Devon Rex exact contrariul, și fără menajamente: nicio pisică având strămoși Sphynx nu trebuie introdusă în rasa Devon Rex, fiindcă selecția pentru lipsa părului contrazice cerințele privind calitatea blănii la pisicile rex; produșii împerecherilor Sphynx × Devon se înscriu în registrul de referință, nu sunt considerați variante și nu se folosesc la creșterea Devonilor.

Circulația este deci permisă într-un singur sens: Devonul poate lărgi fondul genetic al Sphynxului, invers nu. Decenii de asemenea împerecheri înseamnă un fond genetic comun — și, prin urmare, boli ereditare comune. Mai jos, la capitolul despre sănătate, veți vedea că principala problemă genetică a Devonului este descrisă exact la aceste două rase și la niciuna alta.

Comparație între rasele creațe

Istoria rasei Devon Rex nu începe cu un plan de selecție, ci cu o descoperire. În comitatul Devon, lângă orășelul Buckfastleigh, trăia un motan vagabond cu blana creață — după povestea consacrată în rasă, se ținea în preajma unei mine de cositor părăsite. În iulie 1959, o pisică tricoloră cu alb a fătat de la el, iar un pui a ieșit acoperit de bucle — până la inele pe coadă. Pisica îi aparținea lui Beryl Cox, care a păstrat puiul și l-a numit Kirlee.

Presa britanică scria deja despre pisici creațe — era vorba despre Cornish Rex din Cornwall, descoperiți cu zece ani mai devreme. Domnișoara Cox le-a scris crescătorilor că are și ea un motan creț. A urmat acea împerechere de verificare, puii cu blana dreaptă și concluzia că era vorba de o mutație nouă.

Recunoașterea

• GCCF (Marea Britanie) a recunoscut rasa Devon Rex în 1967.
• CFA (SUA) a votat în unanimitate, în februarie 1979, statutul de rasă distinctă și a admis Devon Rex la înregistrare; în 1981 rasa a trecut în clasa provizorie, iar statutul de campionat l-a primit în 1983. Formula răspândită „CFA a recunoscut rasa în 1979” este deci adevărată doar pe jumătate: 1979 înseamnă înregistrarea, iar campionatul de expoziție a început patru ani mai târziu.
• TICA a admis Devon Rex în clasa de campionat în 1979 — chiar în anul înființării sale.

De ce „toată rasa de la un singur motan” nu este doar o formulă frumoasă

Toți Devon Rex de astăzi sunt urmașii lui Kirlee. Mai mult: femelele care i s-au adus în primii ani erau nu doar înrudite îndeaproape între ele, ci și descendente directe ale lui Kallibunker — la început se credea, doar, că mutația este aceeași. Pentru recunoașterea rasei au fost necesare câteva generații de împerecheri „rex × rex”, iar acestea s-au făcut în interiorul unui grup minuscul de animale.

GCCF o spune pe șleau în politica sa de creștere: consangvinizarea începută pentru obținerea recunoașterii a continuat și după aceea, iar rasa a fost urmărită de la bun început de probleme serioase de sănătate — luxație de rotulă, coagulopatie și o miopatie ereditară (spasticitate), cunoscută astăzi drept CMS. Nu este formularea criticilor rasei, ci a propriei sale comisii de creștere.

De aici și cerințe de creștere mai stricte decât la majoritatea raselor. În sistemul GCCF, un Devon Rex sau o variantă de Devon Rex poate figura în registrul activ de reproducție doar în una din trei condiții: pisica însăși a fost testată normală pentru gena CMS; sau părinții ei au fost testați normali; sau rezultatele sunt normale pe toate liniile pedigriului din generațiile anterioare. Exact această întrebare trebuie să o pună cumpărătorul unui pui.

Ce este o „variantă de Devon Rex”

Termenul vă va ieși în cale negreșit în pedigriuri și sperie degeaba cumpărătorii. Fiindcă părul creț este recesiv, doi Devoni pot da un pui cu blană obișnuită, dreaptă. Nu este nici defect, nici „metis”, ci o variantă a rasei: o pisică Devon Rex prin origine și prin tip, purtătoare a unei copii a genei crețului. Variantele lucrează pe deplin în creștere — GCCF arată explicit că, pentru folosul maxim al încrucișării, sunt necesare inclusiv împerecheri „variantă × variantă”, iar produșii cu blana dreaptă din astfel de împerecheri sunt considerați variante doar după un test ADN care confirmă gena.

Încrucișarea în afara rasei este permisă, dar îngust: GCCF aprobă o listă de rase partenere — abisiniană, Asian Shorthair, British Shorthair, birmaneză și korat; toate celelalte rase figurează ca neaprobate. Se precizează separat că Devon Rex este incompatibil cu Cornish Rex, Selkirk Rex și LaPerm, că astfel de împerecheri sunt extrem de nedorite, iar produșii lor merg în registrul de referință și nu se folosesc în niciun program de creștere rex. Scopul este formulat direct: menținerea rasei complet separată de celelalte mutații rex.

Devon Rex este o pisică de talie mică spre medie, dar nimic la ea nu este fragil: sub blană se află un corp tare, musculos, cu piept larg, pe care descrierile de rasă îl numesc „hard body”. Picioarele posterioare sunt vizibil mai lungi decât cele anterioare, de aici silueta caracteristică cu crupa înaltă și capacitatea de a sări dintr-un salt pe dulap.

1. Cap: o pană scurtă, modificată, pomeți înalți și expresivi, bot scurt și bărbie puternică. „Pinch”-ul marcat — îngustarea vizibilă din spatele pernuțelor mustăților — este obligatoriu. Craniul este plat. Tocmai pinch-ul și botul mai scurt, „pătrat”, deosebesc cel mai repede Devonul de Cornish, al cărui nas este lung și îngust.
2. Urechi: foarte mari, extrem de late la bază, inserate jos și orientate mai degrabă lateral decât în sus, îngustându-se spre vârfuri rotunjite. Adesea cu pămătufuri în vârf și bine îmblănite pe interior.
3. Ochi: mari, ovali, depărtați și așezați oblic — colțurile exterioare mai sus decât cele interioare. Orice culoare este admisă, de obicei în armonie cu blana. Expresia este poznașă și curioasă.
4. Corp: de lungime medie, musculos, cu piept larg. În ciuda finețuii aparente, nu este fragil.
5. Membre: lungi și subțiri, cele posterioare mai lungi decât cele anterioare; labele mici, ovale.
6. Coadă: lungă, subțire, ascuțindu-se spre vârf, acoperită cu păr scurt și creț.
7. Culoare: standardul admite toate culorile și desenele posibile genetic — uni, tabby, bicolore, colourpoint, tricolore, smoke — cu orice culoare a ochilor. Nuanțele de ciocolată apropiate de cele ale rasei Havana Brown sunt posibile la fel ca oricare altele.

Blana: de ce este neuniformă — și de ce este normal

Aici merită să ne oprim, fiindcă noii proprietari se sperie adesea. Blana unei pisici obișnuite are trei straturi: părul de acoperire, lung și drept, formează învelișul superior, părul intermediar, mai fin, stă dedesubt, iar puful ondulat alcătuiește subpărul. La Devon Rex, spre deosebire de Cornish, sunt prezente toate trei tipurile de păr — dar, așa cum formulează descrierea de rasă a CFA, părul de acoperire este foarte rar, scurt și el însuși ondulat.

Consecințele practice sunt trei. Prima: învelișul iese „deschis”, ondulația rară și moale, iar densitatea nu este aceeași pe tot corpul — pe spate, pe flancuri, pe abdomen și pe coadă apar adesea zone vizibil mai rărite. A doua: densitatea se schimbă — cu vârsta, cu anotimpul, la femele și cu starea hormonală; un pui poate „cheli” temporar și se poate acoperi din nou. A treia, cea mai importantă pentru îngrijire: părul fin și ondulat se rupe ușor. O perie tare și pieptănatul frecvent nu îmbunătățesc blana unui Devon, ci o rup.

Un alt semn distinctiv al rasei sunt mustățile și sprâncenele: scurte, ondulate, adesea rupte. Nu este un semn de boală și nici rezultatul unei îngrijiri proaste, ci consecința directă a aceleiași mutații.

Dacă înfățișarea Devonului intrigă, caracterul este cel care decide. Sunt pisici extrem de sociabile, jucăușe și inteligente, pentru care omul nu este o sursă de hrană, ci centrul lumii.

• „Maimuțică în costum de pisică”: acrobați și exploratori. Rafturile de sus, tocurile ușilor, umerii stăpânului — toate sunt suprafețe de lucru. Umărul nu este pentru un Devon un obicei drăguț, ci punctul de observație preferat.
• Orientare spre om: de obicei își aleg un om „al lor”, dar rămân afectuoși cu toată familia. Devonul vă urmează din cameră în cameră și participă la toate treburile casei, fie că ajutorul lui este cerut, fie că nu.
• Suportă greu singurătatea: acesta este, probabil, principalul dezavantaj al rasei pentru oamenii ocupați. O pisică fără interlocutor se plictisește și se agită. Un al doilea animal în casă atenuează problema, dar nu înlocuiește omul.
• Inteligență ridicată: învață repede trucuri, răspund la nume, aduc obiectul aruncat, merg liniștite în ham. Au nevoie de efort mintal nu mai puțin decât de efort fizic.
• Prietenie: se înțeleg bine cu copiii, cu alte pisici și cu câinii, mai ales dacă au crescut împreună. În prieteniile cu pisici străine pot fi selective.
• Vocalizare: vocea este blândă și discretă, deși Devonilor le place să „vorbească”.
• Iubitori de căldură: blana rară ține prost căldura, așa că Devonul caută intenționat surse de căldură — genunchii, plapuma, pervazul însorit, caloriferul cald. O pisică ce se bagă iarna sub pled nu face un gest de tandrețe, ci rezolvă o problemă fizică.

Principiul de bază al îngrijirii unui Devon Rex se formulează invers: cu cât atingeți mai puțin blana, cu atât arată mai bine.

• Blana: părul fin și ondulat nu suportă pieptănatul intens. O dată pe săptămână sau mai rar este de ajuns să treceți peste pisică cu palma, cu o perie foarte moale pentru bebeluși sau cu o cârpă umedă, ridicând firele moarte. Periile aspre, cardele și furminatoarele nu i se potrivesc Devonului.
• Baia: la nevoie — când pielea și blana devin grase la atingere. Șampon blând pentru pisici, apoi tamponare atentă cu prosopul și ținerea la căldură până la uscarea completă: un Devon ud răcește repede.
• Urechile: partea cea mai laborioasă a îngrijirii. Curățare săptămânală cu o loțiune auriculară potrivită și un disc de bumbac (nu bețișor împins în conductul auditiv).
• Pielea și labele: o dată pe săptămână examinați axilele, zona inghinală și pliurile din jurul ghearelor — exact zonele în care la Devoni se adună cel mai devreme depunerea grasă.
• Frigul și soarele: un loc cald de dormit, ferit de curent, hăinuțe pe vreme rece, iar vara limitarea soarelui direct, mai ales la pisicile deschise la culoare.
• Ghearele și dinții: tăierea ghearelor la 2–3 săptămâni, periaj dentar regulat.

Pe scurt: blana cere un minim — și cere, mai ales, să nu fie atinsă în plus. Grosul muncii cade pe urechi (săptămânal), pe piele (controlul axilelor, al zonei inghinale și al pliurilor unghiale), pe dinți și pe protecția față de frig și soare. Ca timp însumat, nu este nici cea mai simplă pisică, nici una grea.

Devon Rex face parte dintre pisicile la care învățarea funcționează la fel ca la un câine de companie: nu fiindcă pisica „ascultă”, ci fiindcă o interesează.

• Capacitate de învățare: trucurile și semnalele se prind repede; aduc jucăria, răspund la nume și acceptă hamul fără dramă.
• Doar întărire pozitivă: laudă, joc, recompensă. Devonii sunt sensibili la starea de spirit a omului și suportă greu presiunea și pedeapsa — sub constrângere pisica nu învață, ci se închide.
• Spațiu vertical: ansambluri înalte, rafturi, trasee pe sub tavan. Unei pisici care urcă din fire îi este mai ușor să i se dea un traseu permis decât să fie dezvățată de dulap.
• Jocuri de gândire: jucăriile interactive și castroanele-puzzle acoperă o nevoie de efort mintal peste medie la această rasă.
• Socializare timpurie: întâlnirea cu oameni, sunete și animale diferite, sub supraveghere, dă o pisică adultă calmă și sigură pe ea.

De aici și răspunsul la cea mai frecventă întrebare despre întreținere. Pentru apartament, da — cu condiția să existe spațiu vertical, ansambluri de zgâriat și joc. Pentru un om lipsit de acasă zile întregi, nu: Devon Rex suportă greu singurătatea, iar compania omului contează pentru el mai mult decât metrii pătrați.

• Motanul din mină: tatăl lui Kirlee a fost un motan vagabond cu blana creață, care se ținea pe lângă o mină de cositor părăsită din Devon.
• Rasa s-a născut dintr-o împerechere ratată: puii cu blana dreaptă din încrucișarea cu Cornish Rex au dovedit că mutația era nouă — și numai de aceea Devonul a devenit o rasă de sine stătătoare.
• Cea mai apropiată rudă genetică este Sphynxul, nu Cornishul: lipsa de păr a Sphynxului și crețul Devonului sunt două variante ale aceleiași gene KRT71.
• Porecle: „elfi”, „spiriduși”, „extratereștri” și „maimuțici în costum de pisică”.
• Iubitori de umeri: umărul stăpânului este postul de observație reglementar al Devonului.
• Mustățile rupte sunt norma rasei: vibrisele scurte și ondulate se rup din pricina aceleiași mutații care dă crețul.
• Există și Devoni cu părul lung: gena părului lung a fost în rasă de la bun început — Kirlee s-a dovedit purtător al ei. Politica britanică de creștere permite reproducerea Devonilor cu părul lung și a variantelor, dar cere să li se aleagă parteneri care nu poartă această genă.
• Un Devon cu blana dreaptă este tot un Devon: puii cu blană obișnuită proveniți din doi Devon Rex sunt înregistrați drept „variante” ale rasei și sunt folosiți pe deplin în creștere.
• Toate culorile deodată: standardul admite orice culoare și orice desen posibile genetic, cu orice culoare a ochilor.