Istoria rasei: de la vikingi până în prezent
Istoria acestei rase este strâns legată de istoria colonizării Islandei. Acești câini au apărut pe insulă aproximativ în anii 874–930 d.Hr. Există o teorie confirmată conform căreia ei au ajuns pe acest teritoriu aspru împreună cu primii coloniști - vikingii, care și-au adus din Scandinavia câinii de tip spitz. Strămoșii unui Icelandic Sheepdog modern aveau probabil rădăcini comune cu strămoșii Buhundului Norvegian, deoarece vikingii călătoreau des între aceste teritorii.
Timp de secole, câinii au trăit într-o izolare totală de restul lumii. Acest lucru a permis rasei să se formeze într-o formă pură, fără amestecuri de alt sânge. În condițiile climatice dure supraviețuiau doar cei mai puternici, inteligenți și rezistenți indivizi. Câinele era foate popular în rândul populației locale și a devenit un element vital al vieții la fermă. Era folosit ca păstor: conducea cu virtuozitate turmele de oi pe teren accidentat, căuta mieii rătăciți în munți și îi aducea acasă.
În Evul Mediu, din nou datorită rutelor comerciale ale vikingilor și comercianților de mai târziu, acești câini au început să ajungă în Europa. Icelandic Sheepdog a câștigat rapid popularitate în rândul nobilimii. Se știe că aristocrația engleză și conducătorii suedezi apreciau foarte mult acești câini pufoși și „exotici”. La sfârșitul secolului al XVII-lea, câinele era deja cunoscut în întreaga Europă ca „câinele Islandei” sau „Friaar Dog”.
Amenințarea cu dispariția și salvarea
Cu toate acestea, istoria rasei are și pagini tragice. În secolul al XIX-lea, în Islanda a izbucnit o epidemie teribilă de jigodie, iar ulterior - de echinococoză (o boală parazitară), care a pus în pericol existența nu doar a câinilor, ci și a oamenilor. În acel moment, guvernul a creat o lege dură privind limitarea numărului de câini la fiecare fermă, iar în Reykjavik deținerea câinilor a fost complet interzisă (această interdicție influențează parțial cultura deținerii animalelor în capitala Islandei chiar și în prezent).
În diferite colțuri ale Islandei au rămas literalmente doar câțiva astfel de câini. Populația s-a aflat în pragul colapsului genetic. La mijlocul secolului al XX-lea, în întreaga lume existau aproximativ 35–40 de exemplare de rasă pură. Salvarea a venit datorită eforturilor entuziaștilor, în special Mark Watson, care a călătorit prin Islanda și a cumpărat câinii supraviețuitori pentru reproducere. Iubitorii acestei rase au reușit totuși să o păstreze și să asigure reprezentanților speciei o răspândire ulterioară. În 1898, în Danemarca a fost adoptat oficial primul standard al rasei, deși restabilirea completă a avut loc abia în a doua jumătate a secolului XX.
Cum arată Icelandic Sheepdog: descrierea aspectului și standarde
Icelandic Sheepdog este un spitz nordic clasic: de dimensiuni mici (puțin mai mic decât media), compact, cu un format aproape pătrat. Emană energie și rezistență. Dimorfismul sexual este exprimat clar: masculii arată mai impunători și masivi, iar femelele - mai rafinate.
- Capul: Se îmbină armonios cu corpul, are formă triunghiulară privit de sus. Craniul este lat, ușor bombat. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine exprimată, dar nu bruscă.
- Botul: Scurt, drept, se îngustează treptat spre nas, dar nu este ascuțit. Buzele sunt strâns lipite, de culoare neagră sau maro închis (în funcție de culoare).
- Ochii: De dimensiuni mici, în formă de migdală sau rotunzi, de culoare închisă. Privirea este inteligentă, vie și veselă („zâmbetul specific” al islandezului).
- Urechile: Ridicate, de mărime medie, triunghiulare, foarte mobile. Reacționează la cel mai mic sunet. Vârfurile sunt ușor rotunjite.
- Gâtul: De lungime medie, musculos, fără salbă, purtat sus, ceea ce îi conferă câinelui un aspect mândru.
- Corpul: Dreptunghiular și compact. Spatele este drept, puternic și musculos. Cutia toracică este adâncă și lată, coastele bine curbate. Abdomenul este ușor supt.
- Membrele: Drepte, paralele între ele, cu osatură solidă.
- Caracteristică importantă: Pe picioarele din spate este obligatorie prezența pintenilor dubli. Aceasta este o trăsătură unică a rasei, care ajuta câinii să se cațere pe stânci și gheață.
- Coada: De lungime medie, prinsă sus, răsucită în inel și purtată pe spate. Este acoperită cu păr foarte des, asemănător unui penaj.
Blana și culoarea
Blana islandezilor este dublă, groasă și extrem de rezistentă la intemperii. Este compusă dintr-un păr de acoperire aspru și un subpăr des și moale. Există două varietăți de blană:
- Tipul cu păr scurt: Blană de lungime medie, destul de deasă. Pe coadă, în spatele urechilor și pe partea posterioară a membrelor este mai lungă.
- Tipul cu păr lung: Părul de acoperire este mai lung, formează un guler frumos la gât, „pantaloni” pe picioarele din spate și o coadă foarte stufoasă.
Culoarea poate fi variată, dar o culoare trebuie să fie întotdeauna dominantă. Cele mai frecvente variante:
- Roșcat în diferite nuanțe (de la grâu deschis până la roșu-auriu).
- Maroniu-ciocolatiu.
- Gri (zonar).
- Negru cu pete albe (tricolor).
Marcajele albe pe bot (dungă), piept, vârful labelor și coadă sunt de dorit și tipice pentru rasă.
