Istoria rasei: de la faraoni la canapelele moderne
Istoria ogarului italian este o călătorie fascinantă prin epoci, care a început în palatele faraonilor egipteni. Rămășițele mumificate ale unor ogari miniaturali, foarte asemănători cu Levretele moderne, sunt descoperite în mormintele din Valea Regilor. De pe malurile Nilului, aceste creaturi elegante au ajuns în Grecia Antică (Laconia), unde au pozat pentru picturile pe vase și fresce, iar de acolo - în secolul al V-lea î.Hr. - s-au mutat în Roma Antică.
Tocmai pe teritoriul Italiei moderne rasa a cunoscut cea mai mare înflorire și a căpătat aspectul actual, motiv pentru care a primit numele de „Italian Greyhound”. Patricienii romani apreciau foarte mult calitățile decorative ale Levretelor. Erau îngrijite ca cele mai scumpe domnițe, li se coceau perne de mătase și erau reprezentate în picturile murale din Pompei. Există o legendă conform căreia celebra inscripție „Cave Canem” (Ferește-te de câine) era uneori plasată cu ironie tocmai acolo unde locuiau acești paznici minusculi, dar sonori.
Moda acestor aristocrați patrupezi a fost preluată de Europa epocii Renașterii. Levreta a devenit un simbol al statutului și al gustului rafinat. Printre proprietarii celebri de Italian Greyhound se numără puternica familie Medici, regii francezi, iar mai târziu - regina Victoria a Marii Britanii, împărăteasa rusă Ecaterina a II-a și regele prusac Frederic cel Mare. Acesta din urmă își iubea atât de mult Levretele, încât a lăsat prin testament să fie înmormântat lângă ele la Sanssouci.
Cu toate acestea, popularitatea excesivă aproape că a jucat o festă rasei. Până la începutul secolului XX, dorința crescătorilor de a face câinele cât mai mic și mai fin a dus la degenerare din cauza consangvinizării strânse. Câinii deveneau bolnăvicioși, cu cranii deformate și oase fragile. Pentru a salva rasa, în anii 20–30, chinologii au recurs la un pas riscant: Levretele au fost încrucișate cu grijă cu Whippet-ul pentru întărirea osaturii și cu Pinscher-ul pitic pentru păstrarea dimensiunii mici. Datorită acestei reîmprospătări a fondului genetic, s-a reușit păstrarea nu doar a staturii mici, ci și - cel mai important - a calităților veritabile de ogar și a instinctelor de câine.
