Istoria originii
Istoria Kooikerhondje este strâns legată de metoda de vânătoare a rațelor, cunoscută în Olanda ca „eendenkooi” (cușcă-capcană pentru rațe). Numele complex al rasei se traduce literal din olandeză ca „cățelul kooiker-ului” (ajutorul vânătorului care lucrează în kooi). Acești câini au fost dezvoltați în jurul secolului al XVI-lea special pentru a ademeni rațele în capcane. Prin aspectul său jucăuș și coada sa albă și pufoasă, câinele stârnea curiozitatea păsărilor, determinându-le să intre într-un canal-capcană special amenajat, unde vânătorul (kooiker) le putea prinde.
Rasa a suscitat un interes deosebit în secolele XVII-XVIII, fapt reflectat în operele picturii clasice olandeze. Aceștia pot fi văzuți în tablourile unor maeștri precum Jan Steen, Rembrandt și Vermeer. Cea mai faimoasă poveste este legată de prințul Wilhelm al II-lea de Orania, care, potrivit legendei, a fost salvat de Kooikerhondje-ul său, care l-a trezit lătrând în timpul unui atac nocturn al spaniolilor.
Din păcate, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, rasa era pe punctul de a dispărea complet. Mai rămăseseră doar aproximativ 25 de exemplare. Renașterea sa, Kooikerhondje o datorează eforturilor devotate ale baronesei van Hardenbroek van Ammerstol, care în 1939 a inițiat un program de restaurare a rasei. Ea a trimis imagini ale câinelui la ferme, în căutarea unor exemplare asemănătoare. Datorită muncii sale, rasa a fost salvată și în 1971 a fost recunoscută oficial de Clubul Chinologic Olandez. Se consideră că Kooikerhondje a participat la dezvoltarea unei alte rase de vânătoare renumite – Retrieverul din Noua Scoție (Toller), care folosește o tehnică similară de ademenire a prăzii.
Cum arată Kooikerhondje: standard și aspect
Kooikerhondje este un câine elegant, cu o construcție armonioasă, aproape pătrată, unde lungimea corpului depășește ușor înălțimea la greabăn. El lasă impresia unui companion vioi, agil și în același timp delicat.
- Cap: Proporțional cu corpul, cu o trecere lină de la frunte la bot. Craniul este destul de lat, ușor rotunjit.
- Urechi: De mărime medie, așezate puțin deasupra liniei ochilor. Ele atârnă și se lipesc strâns de obraji. O caracteristică foarte dorită sunt „cerceii” – smocuri lungi de blană de culoare neagră la vârfurile urechilor.
- Ochi: În formă de migdală, de culoare maro închis, cu o expresie prietenoasă și atentă.
- Corp: Spatele este drept și puternic, pieptul este adânc cu coaste bine dezvoltate.
- Coadă: Lungă, ajungând până la jaret. Câinele o poartă la nivelul spatelui sau puțin mai sus. Coada este bine acoperită de păr, cu un „panaș” alb, care juca un rol cheie în ademenirea rațelor.
- Blană: Mândria specială a rasei. Este de lungime medie, ușor ondulată sau dreaptă, dar nu creață. Subpărul este bine dezvoltat. Blana are proprietăți impermeabile, iar murdăria aproape că nu se lipește de ea, ceea ce facilitează considerabil îngrijirea. Aspectul și luciul final al blănii se dobândesc în jurul vârstei de doi ani.
- Robă: Pete strălucitoare, clar definite, de culoare portocaliu-roșcat pe un fond alb. Culoarea roșie trebuie să predomine. „Cerceii” negri de pe urechi și coada albă sunt caracteristici foarte dorite.
