Istoria și originea rasei
Istoria Löwchen-ului își are rădăcinile în Evul Mediu timpuriu, probabil încă din secolul al XIV-lea. Centrul de origine al rasei este considerat a fi Marea Mediterană, în special Franța și Spania, deși și Germania își revendică drepturile asupra ei. Acești câini au fost favoriții aristocrației și ai doamnelor bogate timp de multe secole.
Ei pot fi văzuți adesea în picturi vechi, tapiserii și opere literare. De exemplu, imagini ale unor câini foarte asemănători cu Löwchenii în tunsoare de leu pot fi găsite în lucrările lui Albrecht Dürer (secolul al XVI-lea) și Goya. Rolul lor principal a fost întotdeauna același - de a fi un companion. Își încălzeau stăpânele (erau numiți chiar „sticle de apă caldă pentru pat”) și pur și simplu aduceau bucurie.
Se presupune că Löwchenii fac parte din marea familie a bichonilor și, posibil, au fost dezvoltați prin încrucișarea pudelilor timpurii, a câinilor mici de tip Barbet și a altor rase locale de companie. Înrudirea lor cu rase precum Bichon Frisé, Bichonul Havanez și Maltezul este evidentă.
Cu toate acestea, în ciuda istoriei sale lungi, la începutul secolului al XX-lea, rasa a ajuns în pragul extincției complete. Schimbarea modei, tulburările sociale și cele două războaie mondiale aproape că au distrus acești câini fermecători. În anii 1960, Löwchen a intrat în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai rară rasă din lume. La acea vreme, existau doar câteva zeci de exmplare în lume.
Renașterea rasei este meritul câtorva entuziaști devotați, în special al doamnei Madeleine Bennert din Bruxelles (Belgia). Ea și-a dedicat viața salvării Löwchen-ilor. Datorită eforturilor sale și ale altor crescători, populația a început să se refacă încet, dar sigur. În 1961, rasa a fost recunoscută oficial de Federația Chinologică Internațională (FCI). Astăzi, Löwchen rămâne o rasă rară, dar nu mai este în pericol de dispariție.
Cum arată Löwchen: standard și aspect
Löwchen este un câine mic, dar robust și bine echilibrat. Emană eleganță și vioiciune. Corpul său este puțin mai lung decât înălțimea la greabăn, ceea ce îi conferă un format dreptunghiular.
Capul, ochii și urechile
Capul Löwchen-ului este relativ scurt și destul de lat în partea superioară a craniului. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine pronunțată. Botul este scurt, dar nu plat. Nasul este întotdeauna negru (cu excepția câinilor de culoare maro, unde poate fi maro închis).
- Ochii: Mari, rotunzi, de culoare închisă. Sunt plasați drept și privesc înainte. Privirea este very expresivă, inteligentă și plină de viață.
- Urechile: Prinse jos, la nivelul ochilor. Sunt atârnate, de lungime medie și bine acoperite cu păr lung, ondulat, asemănător unor franjuri.
- Mușcătura: Întotdeauna în foarfecă.
Corpul, coada și membrele
Löwchen are o constituție robustă pentru mărimea sa. Gâtul este ușor curbat, spatele este drept și puternic. Pieptul este bine dezvoltat. Coada este prinsă puțin sub linia spatelui, dar cel mai important - este elegant aruncată pe spate sub forma unui arc grațios, vârful cozii putând atinge spatele, dar coada în sine nu trebuie să stea culcată pe acesta.
Membrele sunt drepte, paralele, cu o bună musculatură. Labele sunt mici, de formă rotundă („labe de pisică”) cu degete arcuite și pernițe întunecate.
Blana, culorile și tunsoarea specifică
Blana este una dintre cele mai distinctive trăsături ale rasei. Este lungă, mătăsoasă, ușor ondulată, dar niciodată creață. O caracteristică foarte importantă este absența totală a substratului de păr. Acest lucru face ca blana lor să fie asemănătoare cu părul uman și este unul dintre motivele pentru care rasa este adesea recomandată persoanelor cu alergii (năpârlesc puțin).
Culori: Standardul FCI pentru Löwchen admite absolut toate culorile și combinațiile acestora. Pot fi unicolori (negru, alb, bej) sau pătați (de exemplu, alb-negru, alb-roșcat). Singura excepție - culoarea maro (hepatică) și derivații săi nu sunt de dorit, dar sunt admiși.
Tunsoarea tradițională „de leu”: Tocmai această tunsoare a dat rasei numele său. Câinele este tuns, lăsând părul lung („coama”) pe partea din față a corpului (de la cap până la ultimele coaste), pe labele din față (lăsând „manșete”), pe partea inferioară a labelor din spate și pe vârful cozii (formând un „pămătuf”). Partea din spate a corpului, partea superioară a labelor din spate și baza cozii sunt tunse foarte scurt, aproape de piele. Această tunsoare este obligatorie pentru expoziții și este o parte integrantă a imaginii rasei.
