Istorie: o urmă germană în munții Carolinei de Nord
Numărătoarea începe în 1750, când în America a sosit emigrantul german Johannes Plott. Împreună cu el au venit și câini — și exact aici sursele încep să se despartă, așa că e mai bine să le așezăm alături decât să le topim într-o legendă prea netedă.
American Kennel Club (AKC) scrie fără ocolișuri în schița sa istorică: pe Plott îl însoțeau cinci „câini de Hanovra" (Hanover hounds), iar tocmai această împrejurare îl face pe plott unic între cele șase rase de coonhound ale AKC — toate celelalte descind din foxhound-i englezi. NCpedia, enciclopedia întreținută de Biblioteca de Stat a Carolinei de Nord, adaugă un detaliu de familie: cei cinci câini au fost un dar al tatălui, Elias Plott, pădurar din împrejurimile Heidelbergului, care creștea câini de lucru polivalenți — buni și la vânat mare, și în gospodărie. NCpedia formulează însă mai prudent decât AKC: Elias „probabil a început cu copoiul de sânge de Hanovra".
United Kennel Club (UKC) povestește același episod și mai sobru: emigrantul (Jonathon Plott în textul lor) a adus „câțiva câini pentru vânătoarea de mistreț" — fără nume de rasă și fără număr. Altfel spus, „cinci de Hanovra" este versiunea AKC și NCpedia, nu o poziție comună a registrelor. Copoiul de sânge de Hanovra (Hannoverscher Schweisshund) ca strămoș al plott-ului rămâne reconstituirea cea mai răspândită și pe deplin plauzibilă, dar sursele o oferă cu grade diferite de certitudine, iar mai cinstit este să o păstrăm tocmai ca reconstituire.
Mai departe, biografia se sprijină pe actele comitatelor. Johannes și-a anglicizat numele în George Plott; după registrul vasului, reapare în actele publice abia în 1759, când a cumpărat pământ în comitatul Bute (azi Warren). De acolo familia s-a mutat în comitatul Cabarrus, iar în 1784 în cel Lincoln. În jurul anului 1800 fiul, Henry Plott, s-a mutat la Buncombe (azi Haywood) — și acolo geografia a păstrat pentru totdeauna numele familiei: valea Plott, muntele Plott Balsam, pârâul Plott Creek. Urmașii Plott-ilor trăiesc în acea regiune și astăzi.
În secolul al XIX-lea faima câinilor a depășit cu mult valea: după pui se venea în comitatul Haywood tocmai din Georgia, cu saci legați de șa, ca să-i ducă acasă. Montraville Plott (n. 1850) a continuat munca asupra caracterului și a calităților de lucru, iar fiii lui — John A. Plott și Henry Vaughn „Von" Plott — au adus rasa, împreună cu alți câțiva vânători, în atenția întregii țări în anii 1930–1940. Punctul formal l-a pus registrul: prima înregistrare a unui plott hound la UKC datează din 1946.
Această origine îl separă net pe plott de ceilalți coonhound-i. Black and Tan Coonhound, de pildă, s-a construit pe bloodhound-i și foxhound-i — adică pe o bază britanică cu care plott-ul nu are trunchi comun.
Aspectul fizic: ce spun de fapt standardele
Plott-ul este un atlet, nu o categorie grea. AKC îl descrie ca pe un copoi puternic și bine musculat, dar suplu, la care forța merge împreună cu aptitudinea atletică; printre defecte numește „supraîncărcarea" — prea multă greutate sau prea mult os pentru a putea arăta viteză și agilitate. UKC spune același lucru din altă parte: proporții pătrate sau ușor alungite, iar lungimea membrului de la cot la sol reprezintă aproximativ jumătate din înălțimea la greabăn.
Blana și culoarea. Cartea de vizită a rasei este blana tigrată (brindle). AKC enumeră „factorii brindle", adică tonurile de fond peste care se așază dungile închise: galben, buckskin, tan, maro, ciocolatiu, ficat, portocaliu, roșu, gri deschis și gri închis, albastru (maltez), negru diluat și negru. În afară de tigrat, standardul admite negrul uniform, tigratul cu „șa" neagră și negrul cu tiv tigrat. Este descris separat un buckskin rar — uniform, complet lipsit de tigratură, de la roșcat-fulvo și roșu nisipiu la crem deschis, ocru galben, fulvo închis și auriu-roșcat. Puțin alb pe piept și pe labe este tolerat, la fel ca încărunțirea din jurul maxilarelor și al botului. Părul este scurt, fin și lucios, dar destul de des cât să apere de vânt și de apă; AKC menționează că exemplare rare au blană dublă — un subpăr scurt, moale și des sub un păr de acoperire mai lung și mai aspru.
Capul și urechile. Craniul este moderat plat, rotunjit în creștet; botul de lungime medie, iar buzele îi dau un profil ușor pătrat. Ochii sunt căprui sau alunii, mai degrabă proeminenți decât înfundați; printre defecte AKC numește pleoapele lăsate și „haw"-ul roșu, adică o a treia pleoapă prea vizibilă. Pigmentarea pleoapelor, a buzelor și a trufei este neagră. Pielea de pe cap este moderat întinsă, iar cutele și salba sunt un defect: acesta nu este un bloodhound.
Cel mai neașteptat lucru din descrierea urechilor este că AKC normează deschiderea lor, adică distanța dintre vârfurile urechilor întinse: la masculi 18–20 țoli (46–51 cm), la femele 17–19 țoli (43–48 cm). Un asemenea parametru apare rar în standarde. Lungimea, în schimb, este limitată strict: dacă urechea trece de vârful nasului sau atârnă „ca la bloodhound", în lambouri lungi și grele, este motiv de descalificare.
Două standarde — o rasă: unde UKC și AKC nu se suprapun
A citi ambele standarde alături nu e un exercițiu academic: divergențele arată care trăsături ale rasei sunt încă în discuție, nu așezate. Iată cele mai vizibile.
- Urechile: mobile sau nu. UKC cere urechi „fără nicio putere de ridicare". AKC descrie exact opusul: unii plott, când sunt atenți sau curioși, ridică urechile pe jumătate, astfel încât pe linia creștetului apare o cută vizibilă — și asta este dată ca normă, nu ca defect. Aceleași urechi, două cerințe opuse.
- Dimensiunile. Limita superioară a UKC pentru un mascul este 27 țoli, la AKC — 25. Un câine perfect tipic într-un ring UKC poate să iasă prea mare după măsura AKC.
- Descalificările. AKC are doar două, ambele „mecanice": ureche prea lungă sau de tip bloodhound și labă răsfirată. Lista UKC este alta și mai largă: albinism, surditate, orbire, criptorhidie uni- sau bilaterală, prognatism inferior sau superior, agresivitate sau timiditate excesivă, precum și orice culoare în afara celor descrise. Așadar, pe temperament descalifică UKC.
- Laba. UKC vrea o labă rotundă, „de pisică", cu perinițe groase; AKC descrie o labă fermă și strânsă și descalifică laba răsfirată.
- Pintenii. UKC cere explicit absența lor la membrele posterioare; AKC nu atinge subiectul.
Merită o mențiune aparte prima frază a standardului AKC — ea stă chiar înaintea descrierii aspectului general: plott-ul poate purta pe crupă un semn de identificare după care câinele este recunoscut la vânătoare, iar pentru el nu poate fi penalizat în ring. Este un caz rar în care un document de expoziție cedează locul practicii de teren — și cea mai scurtă dovadă că rasa se gândește încă pe sine ca rasă de lucru.
Încă o schimbare recentă: redacția UKC în vigoare din 2020 nu îl mai descalifică pe plott-ul de culoare uniformă — înainte, o blană fără tigratură îi închidea ringul.
